Viața pusă pe agendă după capul tău, și nu după voia Lui, e castel de nisip, muncești degeaba! Asta ne spune Iosua Faur, pastorul Bisericii Baptiste “Sfânta Treime” din Brăila.
Când zidești e bine să ai un plan. Iar când planifici e bine să ai o țintă, un rost, o direcție. Aflăm din spusele teologului că Dumnezeu nu urăște agendele, nu dă cu ele de pământ, nu condamnă planificările și planificatorii, dimpotrivă încurajează trăirea înaltă, cu scop, dar se mâhnește când vede că în planurile tale nu e și numele Lui. Și de aici se ajunge ușor la o răsturnare fără de întoarcere a omului interior. Iar, mai departe, întreaga zidire, dacă e făcută pentru tine și pentru lume, dar nu pentru El și pentru proslăvirea Lui, începe să se năruie.
Să ne facem așadar wishboard-uri din plută și liste lungi cu obiective, dar să nu uităm ca după ce punem punct după toate însemnările din agendă să spunem – Facă-se voia Ta și nu a mea! Nu după vrerea mea să se întâmple, ci după cum voiești tu, Doamne!
Ne place sau nu, trăim într-o lume pervertită, într-o societate care suferă de lichelism, autosuficiență și trufie. Da, fala e nu doar boala vremurilor moderne, dar și un păcat. Și pentru astfel de vremuri amestecate Dumnezeu are un singur mesaj: să plănuim, dar prin ce plănuim să-I proslăvim numele și să-I cinstim binefacerile. Să facem, dar prin ceea ce facem să ne reglăm nu doar constantele noastre sufletești ci, mai cu seamă, relația cu El. Să schițăm, să agonisim, să pregătim, să programăm, să avem intenții, să căutăm să punem pe hârtie de toate, dar să-L căutăm și pe El și să ne lăsăm în voia Lui cu toate câte avem și vrem să avem.
Scriptura ne învață că nimic nu e sigur, nimic nu e de-a gata și nimic nu ni se cuvine, nici măcar ziua de mâine. Dar ce zic eu? Nici măcar clipa sau respirația care vine imediat în urma lui “acum”! E, într-adevăr, un mesaj greu de digerat pentru unii, e acolo undeva, în zecile de versete care ne îndeamnă la încredere exclusivă în planul divin și la predare pe deplin în mâinile Domnului, o surdină de deznădejde, o voce “falsă” care zice – Da ce, eu nu pot? Trebuie să aștept totul de sus? Puterea e în mâinile mele. Cum îmi aștern așa dorm!
Da, doar că în așternutul tău vrea și Dumnezeu să se odihnească, în notes-ul tău vrea și Dumnezeu să semneze, în schițele tale vrea și Dumnezeu să tragă o linie iar la viitorul tău vrea și Dumnezeu să aibă ceva de spus.
Pentru și mai multă lumină peste cele afirmate mai sus am stat de vorbă cu liderul BBST, Iosua Faur care a venit cu explicații suplimentare, textual, pe mesajul din Iacov 4:13-17.
“Benjamin Franklin spunea: Dacă falimentezi să planifici, de fapt planifici să falimentezi. Și are dreptate. Însă ceea ce spune el este o înțelepciune care vine chiar din Sfintele Scripturi. Da, Biblia ne învață să umblăm prin credință, nu prin vedere. Dar viața de credință nu exclude planificarea pentru zidirea vieții. Biblia nu mustră planificarea, Biblia mustră planificarea făcută cu mândrie, fără înțelepciune, care nu-l iau în considerare pe Dumnezeu.
Despre asta ne vorbește și Iacov 4:13-17. Ideea pasajului e foarte simplă: ia-L în calcul pe Dumnezeu în toate planurile vieții tale! Când plănuiești să zidești, când plănuiești să acționezi începe cu Dumnezeu! Primul lucru pe care ni-l spun versetele 13 și 14 este – Fii precaut!
Ascultați, acum, voi care ziceți: „Astăzi sau mâine ne vom duce în cutare cetate, vom sta acolo un an, vom face negustorie și vom câștiga”
“Ascutați acum...”, avem de-a face cu un imperativ, nu este o invitație. Este un ordin divin, dat de Dumnezeu prin Iacov, și ordinul acesta vine sub forma unei mustrări. E scenariul unor oameni de afaceri care planifică neînțelept. De reținut că Iacov nu critică faptul că ai un plan, ci ceea ce omite planul. Ceva este lăsat pe dinafară, ceva este ignorat. Asta e diferența între înțelepciune și nebunie. Nebunul e interesat doar să ajungă din punctul A în punctul B. Înțeleptul, în schimb, este preocupat și el să ajungă din punctul A în punctual B, dar în timp ce călătorește tine cont de limitele de viteză, de traseul pe care merge, de pietoni, de opreliști și situații neprevăzute.
Nu-i problemă că știi ce vrei să faci și unde vrei să faci, cât vrei să faci, pentru ce vrei să faci, este bine. Dar nu uita ceva: nu presupune că știi ce aduce ziua de mâine. Încă o dată, problema nu-i cu planul, ci cu presupunerile neînțelepte” spune Iosua Faur.
Așadar, să zidim, să ridicăm, dar mereu cu gândul că tot ceea ce facem facem pentru slava Lui. Să acționăm cu înțelepciune, nu cu nesăbuință. Să ne calculăm pașii, dar să ne amintim și că drumul de dinaintea lor e pavat de la un capăt la altul doar cu “piatră” din Sfânta Carte. Nimic nu rezistă dacă nu e scris să reziste în planurile celui de Sus și nimeni nu ajunge unde-și dorește dacă nu-și ia cu el în drumeție și Cuvântul. Ziua de mâine nu există decât dacă ne-o îngăduie Dumnezeu. Ne-o spune chiar El, cât se poate de clar, și în Proverbe.
“Nu trebuie să fii om de afaceri ca să simți povara acestui text. Adevărul este că niciunul dintre noi nu știe ce aduce ziua de mâine. Poate că ziua de mâine se va întâmpla exact așa cum ți-ai planificat-o, slavă Domnului! Dar oare nu-i la fel de adevărat că ziua de mâine ar putea să-ți schimbe și să-ți strice toate planurile pe care le-ai avut pentru tot restul vieții tale? Nu-i adevărat că suntem la o zi distanță ca să ni se schimbe viața radical pentru totdeauna? Mâine poate fi acel telefon, mâine poate fi acea veste sau mâine poate să nu mai fie nimic, să nu te mai trezești, să nu te mai ridici. Nu știm ce se va întâmpla. De aceea, Proverbe 26:1 spune “Nu te făli cu ziua de mâine căci nu știi ce poate aduce o zi.”
Viitorul este incert. A, da, poți visa, poți prognoza, poți bănui, poți anticipa, poți specula, dar nu știi ce aduce ziua de mâine. Știe cineva dintre dvs. ce ne vor aduce ultimele ore din ziua aceasta? Suntem siguri că o terminăm așa cum ne-am planificat?
Matei 6: 34 spune – Nu vă îngrijorați dar de ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngrijora de ea însăși. Ajunge zilei necazul ei. Asta e prima mustrare. Nu mai presupune că știi ce se va întâmpla mâine când îți faci planuri! A doua mustrare e - Nu presupune că vei trăi mâine!
Iacov e suficient de drăguț ca să ne răspundă, inspirat de Dumnezeu: “Nu sunteți decât un abur care se arată puțintel și apoi piere.” Ce imagine puternică a scurtimii și-a fragilității vieții într-o singură propoziție. Cât timp avem noi? Puțintel. Asta-i tot, asta ne e durata vieții, avem puțin timp. De aceea Psalmul 90:12 spune Învață-ne să ne numărăm bine zilele ca să căpătăm o inimă înțeleaptă.” Noi cum ne numărăm “puțintelul” acesta? După zilele de naștere, nu? Doar că psalmistul nu zice “Numărați-vă bine anii” și “Numărați-vă bine zilele”
Nu vă chem la fatalism. Nu! Faceți planuri! Faceți planuri mari. Dar în planurile voastre fiți precauți. Și, mai ales, încrede-te în Dumnezeu! Pentru a-ți face planuri înțelepte nu te juca de-a Dumnezeu, ci încrede-te în El” explică pastorul Faur.
“În Proverbe 3:5 suntem îndemnați astfel: Încrede-te în Domnul din toată inima ta și nu te bizui pe înțelepciunea ta. Recunoaște-L în toate căile tale și El îți va netezi cărările. Așadar, fă-ți planuri, dar pune-l acolo pe Dumnezeu.
A te încrede în Dumnezeu în felul acesta înseamnă să trăiești o viață cu palmele deschise înaintea Domnului, dar să trăiești în același timp o viață cu siguranță în Dumnezeu. Nu știu ce-mi aduce ziua de mâine, nu știu dacă voi trăi, dar știu că Dumnezeu este același.
“Voi, dimpotrivă, ar trebui să ziceți: “Dacă va vrea Domnul, vom trăi și vom face cutare sau cutare lucru.” Cine se încrede în el însuși planifică în mod prostesc, în mod fals și-n mod egoist. Dar cel care se încrede în Dumnezeu își supune toate planurile voii Lui. Noi ne jucăm cu rugăciunea dacă la final nu spunem ca Iisus – “Nu cum voiesc eu, ci cum voiești Tu.” Spune-I Domnului – Da, astea-s planurile mele, dar nu mă țin de ele, vreau să mă tine de Tine!
Dragilor, viața noastră nu e în mâna noastră, ci în mâna Domnului. Dacă va vrea El, vom trăi. Boală sau sănătate, e în mâna Domnului, Necăsătorit sau căsătorit, e în mâna Domnului. Bogăție sau sărăcie, eșec sau success, toate sunt în mâna Domnului. Dumnezeul care ne-a trezit în dimineața aceasta este Dumnezeul care are în control toate detaliile agendei noastre. De aceea e bine să ne rugăm așa cum a făcut-o Iisus în Grădina Ghetsimani – “Facă-se voia Ta, precum în cer așa și pe pământ.”
Da, spune Iosua Faur. Iată cum: “Voi știți că noi putem să plagiem pe Duhul Sfânt? Că tot e mare scandal în România cu plagiatul… Știți când plagiem pe Duhul Sfânt? Când spunem că noi am făcut ceea ce numai Duhul Sfânt poate să facă. Când ne luăm credit că noi am realizat ceea ce numai Duhul Sfânt poate să realizeze. A te făli este o aroganță. Dar, din păcate, trăim într-o lume în care oamenii îi prețuiesc pe cei ce se fălesc și se mândresc. Smerenia nu mai este de mult apreciată. Ați văzut vreun candidat la președinție smerit? Sau nu mă uit eu la campaniile care trebuie? Dacă ești smerit lumea te consideră cârpă, pragul, preșul… Cum să fii smerit? Iar rețelele sociale ne încurajează și mai mult să fim aroganți.
Ceea ce Domnul ți-a zis prin aceste versete fă-o sincer, fă-o repede, fă-o din toată inima, fă-o cu credincioșie. Pentru că așa cum zice Matei 6:33 – “Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea Lui și toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra” – este îndemnul fără de echivoc al lui Iosua.
De 10 ani pastor al Bisericii Creștine Baptiste „Sfânta Treime” din Brăila și președinte al Comunității Bisericilor Creștine Baptiste Brăila, Iosua Faur a absolvit studiile Institutului Teologic Baptist din București și are doctorat în cadrul școlii Midwestern Baptist Theological Seminary din Kansas City, SUA, în domeniul eclesiologiei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu