'În dorința de a trata cât mai mulți pacienți din aceleași fonduri insuficiente, nu trebuie să uităm să ne uităm și la rezultat. Nu e suficient să tratăm cât mai mulți pacienți, trebuie să-i tratăm cu medicamentul potrivit și la timpul potrivit!
Astfel, FABC solicită o analiză a impactului prezentei metodologii de preț asupra vieții pacienților și urgentarea demarării activităților în grupul de lucru coordonat de Ministerul Sănătății. Trebuie ca până la 1 iulie 2020 să avem o nouă metodologie de preț, elaborată în beneficiul pacientului, astfel încât criza din noiembrie 2019 să nu se mai repete!
Prin prelungirea termenului de valabilitate a prețurilor pana la data de 1 iulie a.c. pacienții cu cancer primesc o gură de oxigen, dar problema lor rămâne: politica de preț provoacă dispariția medicamentelor din România și avem nevoie ca următoarele 3 luni să fie utilizate pentru elaborarea unei noi metodologii de preț, în beneficiul pacientului.
Vrem să ne asigurăm că Ministerul Sănătății, responsabil cu asigurarea continuității tratamentului pentru pacienții cu cancer, fără întreruperi, are în vedere acest lucru și ca nu se va mai repeta criza de la finalul anului 2019.
În același timp deși bugetele de stat alocate sănătății sunt limitate, nu trebuie să uităm ca investiția în sănătate genereaza profit. Experiența noastră ca reprezentanți ai pacienților ne-a arătat că in fapt, politica actuală de preț este păguboasă petru stat, deși credem că facem economii. Asta deoarce dacă pacienții nu își mai găsesc medicamentele, boala progresează, dezvoltă complicații și atunci costurile sunt mult mai mari. Economia de moment creează un prejudiciu pe termen lung, și asta daca vorbim doar in termeni pur economici.
Însă viața unui om nu poate fi cuantificată doar în credite bugetare. Politica prețului cel mai mic nu și-a dovedit utilitatea pentru pacientul cu cancer, dimpotrivă, i-a îngreunat viața, și l-a făcut pe acesta să nu aibă acces la medicamente uzuale.
Fiecare corecție de prețuri din ultimii 5 ani a generat o criză pentru sute de mii de pacienții români, inclusiv cei oncologici, categorie de pacienți care nu are nicio zi de pierdut din perspectiva tratamentului.
Trebuie reformată întreaga politică a medicamentului, ca pilon de bază a sistemului de sănătate, iar pacientul trebuie sa aibă un loc la masa negocierilor, să fie un partener pentru autorități, medici, industrie.
Nimic pentru noi, fără noi!
Iar primul pas pentru o reformă autentică a politicii medicamentului este modul de calcul al prețului, care trebuie sa fie previzibil si focusat pe asigurarea accesului pacienților la tratament, nu doar un instrument de economisire pentru Guvern.
Pandemia cu coronavirus de acum impune, măsuri excepționale, dar totodată este o radiografie a sistemului de sănătate: ne arată unde sunt problemele cele mai grave, care nu mai suportă amânare in rezolvarea lor; lipsurile pe toate palierele din sistemul sanitar
Accesul la medicamente pentru pacienții cu cancer este o problema care persistă de ani de zile și care, din nou, creează probleme. Prima soluție discutată, aceea a prelungirii termenului de valabilitate a prețului la medicamente, este o soluție de urgență salutară.
Însă pacienții cu cancer au nevoie de o abordare pe termen lung a politicii medicamentului, printre care o nouă metodologie de calcul a prețurilor din CANAMED. Nu suntem avocatii industriei farmaceutice ci suntem proprii noștri avocați! Doar așa pacientul român va deveni pacient european!' se arată într-un comunicat al FABC.