O fabrică de telefoane iPhone din India a fost vandalizată după ce muncitorii au susținut că nu au fost plătiți de furnizorul Apple.
O fabrică de telefoane iPhone din India, condusă de un producător taiwanez, a fost vandalizată în weekend, după ce muncitorii de acolo au susținut că nu li se plătesc salariile, determinând Apple să lanseze o anchetă, scrie CNN.
Poliția din statul Karnataka din sudul Indiei a arestat peste 120 de persoane implicate în incident, potrivit Shivaram Hebbar, ministrul muncii al statului.
Detaliile despre incident sunt neclare. Unele rapoarte din presa indiană au descris vandalii drept angajați „furioși din cauza salariilor întârziate”.
Wistron, un important furnizor Apple care coordonează aproximativ 10.000 de lucrători permanenți și temporari la fabrica din India, a estimat că violențele au cauzat daune în valoare de până la 7 milioane de dolari, potrivit unei declarații făcute marți la Bursa din Taiwan.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News