Facebook, acuzat de încălcarea confidenţialităţii de către utilizatori

Un student australian acuză rețeaua de socializare Facebook  de încălcarea confidenţialităţii utilizatorilor, informează Reuters. 

Max Schrems, în vârstă de 26 de ani, a făcut apel, săptămâna trecută, la utilizatorii Facebook să se alăture unei cereri depuse de acesta la Tribunalul comercial din Viena ca parte a campaniei sale, precizează Mediafax.

Potrivit legii australiene, un grup de persoane poate transfera pretenţiile sale financiare unui singur individ, în acest caz Max Schrems.

Schrems a precizat că ecoul la apelul său a fost "colosal, mai mult decât s-a aşteptat", precizând că majoritatea persoanelor care s-au înscris au fost din Europa.

Citește și: Facebook va face o schimbare care va enerva zeci de milioane de oameni

"E-mailurile şi feedback-ul primite au fost pozitive şi ceea ce este interesant este că mulţi oameni spun că în cele din urmă cineva face ceva în această direcţie", a spus Max Schrems.

Schrems cere daune în valoare de 500 de euro pentru fiecare utilizator pentru presupusele încălcări de date de către reţeaua de socializare Facebook. Aceştia reproşează Facebook inclusiv faptul că reţeaua de socializare a ajutat Agenţia Naţională de Securitate din Statele Unite ale Americii în a derula programul său PRISM, care a folosit datele persoanale ale utilizatorilor Facebook şi alte servicii web.

Unii dintre cei care s-au alăturat cauzei lui Max Schrems au donat şi bani, a mai spus acesta.

Schrems mai este implicat într-un proces privind reţeaua de socializare, aflat în pronunţare la Curtea Europeană de Justiţie.

Persoanele care vor să se alăture acestei acţiuni o pot face accesând link-ul www.fbclaim, folosind contul lor de Facebook.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel