Facebook a anunțat că va dezvolta un nou instrument de notificare pentru a-i avertiza pe utilizatorii său dacă sunt spionați de agenții guvernamentale.
Publicitate
"De astăzi vă vom anunța dacă credem că contul dumneavoastră este monitorizat de un agent al statului", a scris Alex Stamos, directorul oficiului de Securitate al Facebook, pe blogul rețelei de socializare.
Facebook nu a precizat cum anume îi va identifica pe cei care spionează conturile. Stamos a subliniat că se vor folosi de acest avertisment doar în situațiile în care există dovezi puternice care să ateste spionajul unui cont.
"Pentru a proteja integritatea metodelor și proceselor noastre, de multe ori nu vom putea explica cum am atribuit anumite atacuri cibernetice unor persoane sau instituții", a adăugat Stamos.
Compania le recomandă celor care primesc o astfel de notificare să înlocuiască sistemele care au fost infectate de virus.
[citeste si]
De asemenea, Facebook a precizat că activarea filtrelor pentru logarea pe rețea îi poate proteja pe utilizatori de potențiale atacuri cibernetice. Ori de câte ori contul este accesat de pe alte telefoane sau adrese de IP, Facebook va trimite un cod de confirmare pe telefonul utilizatorului, scrie Antena 3.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu