Creşterea numărului de cazuri de boli transmise pe cale sexuală în rândul adolescenţilor poate fi atribuită şi site-urilor de pe reţelele sociale, arată un raport întocmit de experţi în sănătate. Ei sunt de părere că răspândirea acestui tip de boli se explică prin faptul că utilizatorii reţelelor sociale online găsesc mai uşor parteneri cu care au relaţii înainte să le cunoască 'istoricul' sexual, scrie Daily Mail.
Potrivit Florida's Seminole County Health Department (SCHD), anul trecut, numărul de cazuri de sifilis a crescut cu 200%. Şi clamidioza (infecţie bacteriană cu agentul infecţios chlamydia) este tot mai răspândită, cu 3-4 milioane de cazuri noi înregistrate în fiecare an. Se apreciază că 50% dintre americani pot contracta o infecţie genitală cu Human Papillomavirus (HPV) de-a lungul vieţii. Unul din şase americani, sau 16%, au herpes, dar 90% nu ştiu că-l au. Experţii în sănătate spun că au tot mai des pacienţi între 14 şi 24 de ani, informează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu