Facebook intră pe piaţa jocurilor de noroc online

facebook
facebook
Facebook a lansat azi, prima aplicație care oferă utlizatorilor din Marea Britanie oportunitatea de a juca bingo sau alte  jocuri mecanice online pentru premii în bani.

Autor: Roxana Sabău

Astfel, utilizatorii cu vârste de peste 18 ani au posibilitatea de a miza bani reali, prin intermediul jocurilor de noroc puse la dispozițe de rețeaua de socializare. Aplicația "Bingo and Slots Friendzy"  este realizată în parteneriat cu Gamesys, unul dintre cei mai mari operatori de jocuri online din Marea Britanie și își propune să atragă un număr cât mai mare de jucători. Având în vedere că în Marea Britanie jocurile de noroc sunt foarte populare, rețeaua de socializare este în tratative și cu  alte companii de jocuri de noroc pentru a-şi extinde oferta cu jocuri de tip casino blackjack sau ruletă. Totodată,  Zynga, cel mai mare producător de jocuri partener Facebook, intenționează să lanseze anul viitor versiuni pe bani reali ale jocurilor de bingo,  poker, precum şi jocuri mecanice. Această lansare nu este întâmplătoare, de ceva vreme se speculează că atât Facebook cât și alte site-uri de socializare  vor  introduce jocuri de noroc pentru a-și rotungi veniturile. În prezent Facebook-ul are peste 600 de milioane de conturi din care 2,5 milioane sunt în Romania. Mai exact, sunt 610.746.800 de conturi la nivel mondial și 2.590.400 în țara noastră.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel