Facebook a anunţat lansarea unui flux de ştiri împreună cu mai multe companii mass-media, pentru a promova jurnalismul de calitate.
"De mai mulţi ani discut cu organe de presă şi cu jurnalişti despre cum am putea susţine jurnalismul de calitate pe Facebook. Jurnalismul este important pentru democraţia noastră şi pentru a face faţă împreună problemelor. Marilor servicii de internet le revine responsabilitatea de a se asocia cu organele de presă pentru a instaura modele viabile pe termen lung pentru a finanţa această activitate importantă'", a declarat Mark Zuckerberg, CEO-ul Facebook, în anunţul privind lansarea 'Facebook News'.
El prezintă vineri la New York acest nou produs, împreună cu Robert Thomson, director general al News Corp., grup al magnatului Rupert Murdoch din care fac parte în special Wall Street Journal şi postul Fox News. Lansat vineri într-o versiune test pentru un subgrup de utilizatori americani al căror număr nu a fost precizat, acest flux de ştiri va fi realizat pe baza unei selecţii efectuate de jurnalişti şi de algoritmi de personalizare.
'Facebook News' va fi distinct de fluxul de informaţii pe care utilizatorii le primesc prin news feed, unde se găsesc şi numeroase informaţii care nu provin din mass-media consacrate, şi va include de asemenea articole ale organizaţiilor de presă partenere, scrie Agerpres.
Printre acestea din urmă se vor număra peste 200 de instituţii media, precum Wall Street Journal, Washington Post, People, posturile ABC, CBS News sau Fox News. 'Facebook News' le va oferi oamenilor mai mult control asupra articolelor pe care le vizualizează şi posibilitatea de a explora o paletă mai largă ce domenii de interes, direct prin aplicaţia Facebook, explică reţeaua de socializare, adăugând că acest flux va evidenţia principalele informaţii naţionale ale zilei şi va pune accentul pe divertisment, sănătate, economie şi sport, patru teme de interes principal pentru utilizatorii Facebook.
Reţeaua de socializare asigură că şi-a constituit deja o echipă de jurnalişti independenţi din punct de vedere editorial, care vor selecta articolele pe baza unor criterii vizibile pentru toată lumea. Această iniţiativă ilustrează - la fel ca şi recentul proiect lansat pentru susţinerea presei locale americane - dorinţa acestei platforme de a răspunde criticilor formulate de mass-media tradiţionale. Acestea din urmă acuză Facebook că este un actor major în răspândirea ştirilor false (fake news) şi că sifonează o parte a încasărilor din publicitate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News