FACIAS: Funcționarii publici protejați excesiv de instituțiile statului

Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) a realizat o analiză detaliată privind gestionarea plângerilor și sancțiunilor aplicate funcționarilor publici în România în cadrul campaniei „STOP abuzurilor funcționarilor publici”. Pe baza datelor obținute de la diverse instituții publice, primării și autorități centrale și locale, analiza FACIAS scoate la iveală deficiențe semnificative în procesul de sancționare și investigare a abaterilor comise de funcționarii publici.

Un semnal de alarmă - procentul scăzut al sancțiunilor aplicate

Conform datelor Agenției Naționale a Funcționarilor Publici (ANFP), în perioada 2018-2022, deci, în cinci ani au fost înregistrate numai 4925 de plângeri formulate împotriva tuturorfuncționarilor publici de carieră din România. Distribuția plângerilor formulate împotriva funcționarilor publici pe categorii este următoarea:

Datele statistice și plângerile primite de către FACIAS, indică un număr foarte mare de abuzuri ale funcționarilor publici împotriva cetățenilor, în evidentă contradicție cu datele oficiale ale ANFP, potrivit căror la nivel național sunt înregistrate mai puțin de 1000 de plângeri pe an în întreaga țară.

Conform unui chestionar realizat de către FACIAS, 94% dintre cetățeni declară că au fost abuzați de o instituție a statului. Unii foarte rar (1-3 abuzuri) – 31.9 %, unii rar (4-6 abuzuri) – 24.7 %, destul de des (7-10 abuzuri) – 22.3 %, iar 15.1% din respondenți au declarat că au fost abuzați foarte des de către instituțiile statului, de peste 11 ori fiecare.

Șefii din instituții, primii la abuzuri

Potrivit datelor ANFP, distribuția plângerilor arată că cea mai mare parte a acestora se îndreaptă împotriva funcționarilor publici de nivel mediu și a conducătorilor de compartiment. Numărul relativ mic de plângeri înregistrate oficial împotriva funcționarilor publici evidențiază lipsa de încredere a cetățenilor în actualul sistem și denotă nevoia urgentă de reforme în cadrul sistemului de sancționare și de gestionare a funcționarilor publici. 

Datele FACIAS, obținute de la 55 de instituții publice centrale și locale, arată că mai puțin de 13,5% din totalul plângerilor cetățenilor s-au soldat cu sancțiuni, majoritatea fiind simple mustrări scrise.

Potrivit experților consultați de FACIAS în campania „STOP abuzurilor funcționarilor publici”, această rată extrem de scăzută indică o ineficiență clară în investigarea abaterilor și ridică întrebări serioase privind capacitatea instituțiilor de a lua măsuri eficiente împotriva comportamentelor inadecvate ale angajaților lor. Această situație ar putea fi cauzată de proceduri birocratice complexe, o lipsă de resurse adecvate sau chiar o reticență sistemică din partea instituțiilor de a sancționa drastic angajații care încalcă regulile.

STOP protecției funcționarilor în dauna cetățenilor

Campania FACIAS aduce în atenția publică necesitatea unor reforme urgente în mecanismul de tragere la răspundere a funcționarilor publici din România. Procentul extrem de scăzut al sancțiunilor aplicate indică o serie de deficiențe ale sistemului care în loc să pună cetățenii pe primul loc și să tragă la răspundere funcționarii publici, de fapt îi favorizează pe cei din urmă. 

FACIAS invită toți cetățenii să semneze o petiție și să spună  STOP abuzurilor funcționarilor din România!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel