Riscurile ca România să nu îndeplinească obiectivele asumate pe energie în PNRR sunt foarte mari, anunță Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS).
Publicitate
FACIAS a solicitat Ministerului Energiei informații despre stadiul obiectivelor din PNRR, iar la capitolul jaloane pe energie România nu a îndeplinit niciunul dintre marile obiective. Mai mult, termenele în cazul unora au expirat de luni bune.
„FACIAS a primit un răspuns detaliat de la Ministerul Energiei și a aflat, ca și în cazul jaloanelor ce țin de responsabilitatea Ministerului Energiei, suntem departe de a ne fi îndeplinit obligațiile asumate.
Concret, s-a comunicat faptul că Jalonul Nr. 114, respectiv intrarea în vigoare a legii privind decarbonizarea prin care se adoptă calendarul de eliminare treptată a cărbunelui/lignitului, nu este încă îndeplinit din punctul de vedere al Comisiei Europene. În fapt, responsabilii români s-au făcut că fac treabă și au creat un amalgam de modificări ale legii care nu se potrivește întru totul cu obligația asumată prin PNNR. Acest jalon trebuia implementat și avizat de partenerii europeni la 31 decembrie 2022.
În ceea ce privește jalonul 115, respectiv Scoaterea din operare a capacității de producție a energiei electrice pe bază de lignit este efectiv blocat, Ministerul Energiei recunoscând că măsurile adoptate de partea română nici nu au fost analizate de Comisia Europeană. În aceeași situație se află și jalonul 126 care avea ca termen tot 31 decembrie 2022, dar pentru care nu avem încă actele legislative aprobate”, transmite FACIAS.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu