Facturarea electronică devine obligatorie de la 1 ianuarie 2024 pentru toate tranzacțiile

Foto cu rol ilustrativ: Freepik
Foto cu rol ilustrativ: Freepik

Facturarea electronică va fi obligatorie pentru toate tranzacțiile, de la 1 ianuarie 2024. 

România instituie facturarea electronică generalizată pentru toate tranzacțiile efectuate între persoanele impozabile stabilite pe teritoriul României, precizează un comunicat transmis de Ministerul de Finanțe. Sunt vizate SRL-urile, II, PFI, chiar și ONG-urile care desfășoară activitate economică.

Sistemul național privind factură electronică RO e-Factura va fi extins, din 2024, la toate:

(i) persoanele stabilite în România, indiferent dacă au cod de TVA sau nu

(ii) la persoanele nestabilite în România, dar înregistrate în scopuri de TVA în România, pentru toate operațiunile care au locul livrării sau prestării pe teritoriul național.

Ce se schimbă de la 1 ianuarie

Între 1 ianuarie și 30 iunie 2024, aceste persoane sunt obligate să transmită facturile emise prin intermediul sistemului național de facturare electronică RO e-Factura, indiferent dacă destinatarii sunt sau nu înregistrați în Registul RO e-Factura.

Transmiterea facturilor prin sistem nu este obligatorie pentru exporturi și livrări intracomunitare de bunuri. Cu excepția cazului în care atât furnizorul/prestatorul, cât și destinatarul sunt înregistrați în Registrul RO e-Factura, persoanele menționate anterior sunt obligate să transmită facturile emise către destinatari conform prevederilor Codului fiscal.

Termenul limită pentru transmiterea facturilor în sistemul național este de cinci zile lucrătoare de la data emiterii facturii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel