Ministrul Energiei, Virgil Popescu, dă asigurări cu privire la facturile la electricitate și gaze pentru această iarnă.
Virgil Popescu, ministrul interimar al Energiei, a explicat cât vor plăti românii pe facturile la electricitate și gaz în această iarnă, dar și cine va putea să își amâne plata facturilor. Ministrul dă asigurări că România are stocuri suficiente de gaze pentru a trece cu bine peste această iarnă, relatează Digi24.
”Vești bune pentru milioane de români! Consumatorii casnici vor plăti maxim 71 de bani pe KWh, exact cât plăteau anul trecut. Asta după ce am adoptat măsuri de compensare și plafonare ale prețului la energie și gaze naturale, pentru a-i ajuta pe cetățeni să treacă cu bine peste această iarnă. Românii nu trebuie să facă absolut nimic decât să își monitorizeze consumurile. Am mărit grila de consum, nu mai sunt 200 de kWh, în urma amendării din Parlament pragul de consum lunar este 300 de kWh, plus 10% marja de toleranță. La gaze naturale a rămas același volum: 1.200 de metri cubi. Dacă prețul se duce peste 1 leu pe KWh, intervine plafonul. Pentru un consum de 100 de KWh, valoarea facturii va fi un leu X 100, din care se scade compensarea, deci prețul va fi de 71 de lei”, a declarat Virgil Popescu.
”Dacă am un venit mediu pe membru de familie de 850 de lei sunt un consumator vulnerabil. Completarea documentației pentru consumatorul vulnerabil este gestionată de ministerul muncii și primărie. La primărie se completează. Se face o bază de date care va fi transmisă furnizorilor.
Ce se întâmplă cu facturile din octombrie? Aceste facilități intră la data de 1 noiembrie. Contractele furnizorilor de gaz sau electricitate au început din 1 noiembrie. Avem posibilitatea să mărim perioada prin care se aplică aceste măsuri și pentru luna aprilie.Eu estimez că din aprilie prețul gazului o să o ia pe o pantă în jos”, a mai declarat Virgil Popescu, ministrul interimar al Energiei.
Comisiile economice reunite din Senat au votat în unanimitate luni, în bloc, mai multe amendamente aduse OUG 118/2021 privind compensarea facturilor la energie, scrie Agerpres.
Printre amendamentele propuse de PSD a fost posibilitatea amânării cu şase luni la plata facturilor pentru consumatorii vulnerabili. Totodată, profitul furnizorilor a fost plafonat la maximum 5% raportat la costurile de furnizare. Printre modificări se află şi supraimpozitarea cu 80% a producătorilor de electricitate, dar şi plafonarea la 5% din costuri a profitului furnizorilor.
OUG 118/2021 prevede o compensare de 0,21 lei pe kWh pentru electricitate şi 25% pentru gaze.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu