Facturile la curent cresc de la 1 iulie 2024.
Facturile la curent ar urma să crească de la 1 iulie 2024. Aceste scumpiri vin în urma creșterii tarifului pentru serviciile de sistem, transmite Antena 3 CNN. Astfel, potrivit estimărilor specialiștilor în energie, de luna viitoare, tariful pentru serviciile de sistem se vor scumpi cu aproximativ 40%, adică vor crește de la 9,17 lei la 12,84 lei/ MWh.
Cei mai afectați de aceste scumpiri vor fi românii care au un consum mai mare de 300 kwh. Acești consumatori vor plăti cu aproximativ 2 lei în plus la factură. În același timp, consumatorii cu un plafon mediu de 125 de kwh vor resimți o scumpire de 63 de bani/ lună de la 1 iulie 2024.
Precizăm că schema de plafonare și compensare la gaze și energie electrică continuă încă un an, urmând ca din aprilie 2025 să se revină treptat, până în 2026, la piața liberă, potrivit unei Ordonanțe de Urgență adoptată recent de Guvernul Ciolacu. Actul normativ prevede și noi plafoane, mai mici, pentru consumatorii casnici și pentru companii.
Conform datelor furnizate de operatorul pieței OPCOM, prețul mediu al energiei electrice pe piața de achiziție pentru ziua următoare (PZU) pentru luna mai 2024 a atins 406 lei/MWh. Comparativ cu luna aprilie 2024, când prețul mediu era de 298 lei/MWh, această creștere de 36% a fost una notabilă, iar din acest motiv s-a decis menținerea plafonării prețurilor la energie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu