Află în articol ce este facturofobia.
Publicitate
Ți-e frică de facturi? Verifici mereu cutia poștală pentru a vedea dacă mai ai ceva de plată la gaze sau electricitate? S-ar putea să suferi de facturofobie. Din cauza crizei energetice cu care ne confruntăm și a prețurilor uriașe, tot mai mulți oameni au frica de a nu mai putea să achite facturile.
Da, uite că pe lângă Frica de păianjeni, de înălțime, de război sau de boli există mai nou și frica de facturi. Cei care au această fobie sunt mereu îngrijorați că vor rămâne fără bani, scrie b365.ro.
Există uneori cazuri atât de grave încât facturofobia poate aduce atât de mult stres unora încât aceștia pot ajunge la blocajul mental chiar dacă doar se gândesc la facturi sau aud pe cineva din jur că vorbește despre ele. Mai mult, un atac de panică în astfel de scenarii este foarte posibil. În plus, oamenii care suferă de această fobie pot să prezinte și simptome fizice, cum ar fi încordarea corpului, transpirație, puls ridicat sau tremurat. Din facturofobiei aceștia au tendința de a-și limita irațional consumul și de a verifica de mai multe ori pe zi contoarele, fiind speriați că nu vor putea plăti facturile la final de lună.
"Am avut o pacientă, care intra în panică doar când trecea pe lângă cutia poștală și vedea în ea un plic. Începea să tremure, îi creștea tensiunea, transpira, devenea confuză și nu mai putea să mănânce sau să doarmă. Se gândea doar la faptul că va veni o factură și nu va avea cu ce să o plătească", a declarat psihologul Stelian Chivu.
Nu este greu să treci peste consumul celor 255 de kilowaţi lunar la energie electrică, prag unde se află plafonul impus de Guvern, ca să beneficiezi de reducere. Andrei Orban, specialist în energie, a explicat cum ne putem încadra în consumul celor 255 de kWh şi cum putem reduce consumul lunar în casă, scrie Ziarul de Iași.
"Practic, trebuie să ne schimbăm parte din obișnuințele de consum și aș începe prin a spune că ar trebui să ne înlocuim becurile din casă. Statisticile și analizele spun că o treime din factura la curent, din cei 255 kWh pe care trebuie să ajungem să nu-i consumăm, este compusă din consumul iluminatului. Deci becurile trebuie schimbate neapărat cu becuri LED, care sunt de 10 ori mai eficiente din punct de vedere energetic. Practic, o treime din consumul din factură este iluminatul. Fiecare în funcție de dimensiunea casei, de câte becuri are, câte echipamente electrice are. Eu așa am făcut acasă, am schimbat fiecare bec în parte și am constatat că aveam becuri vechi cu filament încă prin casă și am trecut la acelea pe LED.
O altă economie se face în momentul în care renunțăm să mai lăsăm în priză diverse aparate: cuptorul cu microunde (care are tot felul de display-uri, LED-uri), televizorul (LED), imprimanta, inclusiv încărcătoarele de telefon, dacă le lăsăm în priză în casă, consumă. Ele trebuie scoase pentru că au un consum inerent", a precizat Andrei Orban, specialist în energie, la Antena 3. Vezi mai mult AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu