Facultatea de Drept ASE organizează cea de-a III-a ediție a Conferinței Internaționale "Perspectives of European Business Law"

foto: ASE, Facultatea de Drept
foto: ASE, Facultatea de Drept

Cea de-a III-a ediție a Conferinței Internaționale „Perspectives of European Business Law” are loc în data de 15 noiembrie 2024, începând cu ora 9:30, în sala P7B304 (Piața Romană nr. 7).

Conferința este organizată de Facultatea de Drept din cadrul Academiei de Studii Economice din București împreună cu Centrul de Studii de Drept European al Afacerilor și  Asociația Română de Dreptul Afacerilor și reprezentanți ai principalelor organizații profesionale din domeniu, dar și cadre didactice și practicieni.     

Evenimentul se adresează practicienilor, cercetătorilor, doctoranzilor și cadrelor didactice  și reprezintă o platformă pentru dezbateri. Vor fi acceptate atât lucrările practice, cât și cele teoretice, care urmăresc să inițieze dezbateri interesante în raport de tema conferinței. Anul acesta, Conferința va aborda mai multe subiecte importante relevante în context european: dreptul societar, piața unică, concurența, dreptul european al contractelor, drept fiscal, drept bancar, dreptul muncii, dreptul consumatorilor și drept penal.      

Se pot înscrie atât persoane care doresc să susțină o lucrare științifică, cât și persoane care  doresc doar să audieze dezbaterile. Participarea în calitate de speaker sau auditor este gratuită, conferința neavând o taxă de înregistrare. Lucrările conferinței se vor desfășura în limba engleză. Lucrările conferinței vor fi difuzate gratuit pe canalele social media ale Facultății de Drept, ASE, și pe cele ale partenerilor.

Nume sonore la pupitrul speakerilor

Astfel, în cadrul evenimentului din data de 15 noiembrie 2024, vor lua cuvântul, în calitate de keynote speakeri:

Prof. Phd. Nicola de Luca este profesor universitar de Dreptul Afacerilor și Drept societar la Universitatea Vanvitelli și profesor asociat de Dreptul Afacerilor Europene la Universitatea Luiss. A desfășurat activități de cercetare la instituții prestigioase, inclusiv la Yale Law School, va susține tema Immovable Castles, Movable Companies and the Real Seat Criterion in Troubles (Edil Work, C-276/22)

Prof. Phd. Patrick Ernst Sensburg este este profesor de drept public și european la Universitatea de Științe Aplicate pentru Administrație Publică și Poliție din Nordrhein-Westfalia, Köln, și visiting professor la Universitatea din Viena și Academia de Studii Economice din București - temă în curs de confirmare

Prof. Phd. Christos Kazantzis este  avocat, diplomat, doctor în drept la Universitatea din Sofia și la Universitatea din Atena, va susține tema  Influence on Innovation and AI in respective of European Business Law

Prof.univ.dr. Raluca Dimitriu  - Facultatea de Drept, Academia de Studii Economice din București - temă în curs de confirmare

Lucrările susținute în cadrul Conferinței vor fi publicate într-una dintre următoarele publicații:

Revista „Dreptul” – cea mai veche revistă de drept din România, cunoscută la nivel național și internațional (indexată BDI în  Ebsco, CEEOL)

European Business Law Journal – revista Facultății de Drept, ASE, indexată BDI 

Date-cheie pentru depunerea lucrărilor

4 Noiembrie 2024: trimiterea formularului de participare completat. Formularul de participare poate fi completat fie cu titlul și rezumatul lucrării care va fi susținută la conferință,
10 Noiembrie  2024: trimiterea textului integral al lucrării științifice
12 Noiembrie 2024 - confirmarea prezentărilor

Mai multe detalii privind organizatorii, edițiile precedente se pot găsi pe siteul conferinței: www.europeanbusinesslaw.rsbl.ro sau la adresa de mail: [email protected]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
NoMy - smt4.5.3
pixel