Facultatea de Ştiinţe Juridice, Sociale şi Politice din Galaţi, de la Universitatea Dunărea de Jos, îşi schimbă denumirea, conform unei Hotărâri de Guvern.
Publicitate
"Facultatea de Științe Juridice, Sociale și Politice, una dintre cele mai importante facultăți din cadrul Universității „Dunărea de Jos" din Galați, își schimbă, din acest an, numele în Facultatea de Drept și Științe Administrative, conform Hotărârii de Guvern nr. 403, publicate în Monitorul Oficial 378 din 12 aprilie 2021", transmite Universitatea Dunărea de Jos printr-un comunicat.
"Prima specializare de științe juridice a apărut la Universitatea „Dunărea de Jos" din Galați în anul 1990 și a funcționat în cadrul Facultății de Științe Economice și Juridice. În 1993 s-a înființat Specializarea Drept Economic și Administrativ, a cărei denumire s-a schimbat ulterior, devenind Administrație Publică. Primul program de studii în domeniul Drept a funcționat în toamna anului 1998, în cadrul Facultății de Științe Economice și Juridice. Din 2005, Facultatea se divizează în: Facultatea de Științe Economice și Facultatea de Drept. Aceasta din urmă devine, în anul 2009, Facultatea de Științe Juridice, Sociale și Politice, nume sub care a funcționat până în prezent", mai transmit reprezentanţii Universităţii.
"Candidații la Admitere 2021 nu vor fi afectați de noua denumire a facultății. Vor fi scoase în continuare locuri la concursul de admitere pentru cele două specializări - Drept și Științe Administrative, la forme de învățământ de zi și cu frecvență redusă.
Cadrele didactice din această facultate și-au fundamentat planurile educaționale pe o serie de valori, reprezentative pentru domeniile de studiu pe care le coordonează: competență și probitate profesională, respectul față de lege, implicarea activă în viața comunității pentru a răspunde cât mai prompt și adecvat cerințelor și aspirațiilor sale", se mai arată în comunicat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu