Mugur Ciuvică, Diana Tache și Bogdan Chirieac au vorbit despre candidata USR la prezidențiale Elena Lasconi, într-o nouă ediție a emisiunii “Miercurea Neagră“.
Cei trei au vorbit despre notele Elenei Lasconi, facultatea pe care a absolvit-o, dar și recentele declarații în care candidata USR spunea că ea ar câștiga alegerile prezidențiale încă din primul tur, fapt imposibil, având în vedere Constituția României.
“Doamna Lasconi, candidată la prezidențiale, nu a înțeles că, în România, un candidat nu poate câștiga din primul tur președinția?! A zis că ea, dacă ar face o coaliție de dreapta, ar câștiga din primul tur“, a zis Mugur Ciuvică.
“Întâi am zis că este o declarație ridicolă, pentru că îi trebuie vreo nouă milioane și ceva de voturi să câștige. Apoi, mi-am dat seama că era un test, inclusiv pentru domnul Ciuvică. Doamna Lasconi a vrut să vadă dacă știm Constituția! Și dacă vorbiți despre doamna Lasconi, eu am fost profund impresionat și, din nou, mă alătur campaniei domniei sale. Dânsa spunea de diploma lui Ciolacu etc., Elena Lasconi a absolvit, cred cu magna cum laude, cursurile Universității Ecologice, filiala Deva!“, a spus, într-un ton ironic Bogdan Chirieac.
“Ne uităm că are diploma la Deva, într-o mare de absolvenți doctori în România?!“, a spus Diana Tache.
“În mod normal nu ne-am uita, nici eu nu m-aș uita, însă oamenii aceștia, USR-iștii sunt complet defazați, complet pe altă lume, sunt praful prafului, nici măcar de pe tobă. Problema este că l-ați certat pe Ciucă privind panourile sale de 2 milioane cu cartea pe care a scris-o, dar USR a dat 1 milion și jumătate de euro pe panouri cu Lasconi“, a zis Mugur Ciuvică.
“Ciolacu a fost certat că a luat 7 la BAC, dar Lasconi a avut doar note de 5, 6. A prezentat Ciutacu la emisiune. Lasconi a avut la prestigioasa facultate, oricum cu mult sub 7 media“, a completat Mugur Ciuvică.
“Ciucă a dat 2 milioane pe panouri, Lasconi a dat 1 milion și jumătate. Nu ați înțeles că lucrurile astea nu ni se aplică nouă. Fără penal în funcții publice se aplică altora, nu la USR. Doamna Clotilde Armand e candidat pe locul 1 la Senat, domnul Voiculescu este în Parlamentul European“, a spus Bogdan Chirieac.
“Și de aia USR e la 8%“, a replicat Mugur Ciuvică.
“Cu privire la notele doamnei Lasconi... Universitatea ecologică, filiala Deva, este la fel de dificilă ca și Harvard! Luați în calcul și dificultatea universității. Un 7 sau un 5 la Harvard e un 20 la o universitate din București, de exemplu“, a zis ironic Bogdan Chirieac.
“Domnule Ciuvică, spuneți că doamna Lăsconi, că așa se numește în mod real...“, a spus Bogdan Chirieac.
“Valerica. Asta mi s-a părut tare, am văzut că o cheamă și Valerica“, a zis Mugur Ciuvică.
“Valerica? Ce nume frumos“, a zis Bogdan Chirieac.
“Dumneavoastră, care tot o țineați pe Dăncilă cu Vasilica, acum pe Lasconi o ascundeți de Valerica. De ce?“, a zis ironic Ciuvică.
“O să îi spunem de acum încolo Elena Valerica“, a spus Bogdan Chirieac.
“Ce a făcut doamna Valerica?“, a întrebat Mugur Ciuvică.
“Se prezintă admirabil în această campanie. În primul rând, că este un exercițiu de transparență, fiindcă a reieșit unde a terminat onorabila universitate, de top am putea spune“, a spus Bogdan Chirieac.
“A făcut-o, nu a și terminat universitatea, pentru că terminarea e și cu licența. Facultatea era atât de prestigioasă încât nu avea atestat și de licență. Și licența a dat-o prin București“, a zis Mugur Ciuvică.
“Pe vremea aceea, așa erau lucrurile“, a zis Diana Tache.
“Era facultatea praf“, a punctat Mugur Ciuvică.
“Toți băsiștii securistoizi useriști, așa în evoluție, sunt foarte depresivi. Nu îi dau, practic, nicio șansă lui Lasconi și spun cât de praf e partidul. Iar partidul e praf. Tot ei zic“, a spus Mugur Ciuvică.
“Din punctul meu de vedere, cele mai mari probleme pe care le are Lasconi sunt în propriul partid. Dacă ar fi sprijinită de propriul partid, așa cum este sprijinit în exterior de cetățenii care urmează să o voteze...“, a zis Diana Tache.
“Care cetățeni o sprijină pe Lasconi?“, a întrebat Mugur Ciuvică.
“Tinerii frumoși și liberi. Lasconi are probleme în propriul partid“, a afirmat Diana Tache.
“Toți de care am amintit zic că partidul e praf, că nu o susține“, a spus Mugur Ciuvică.
“Înțeleg că este o grupare foarte puternică Voiculescu - Clotilde Armand care o sabotează pe Elena Valerica“, a zis Bogdan Chirieac.
“Nu există calcul politic în această toamnă fără Elena Lasconi și Mircea Geoană“, a mai spus Diana Tache.
Vezi emisiunea integrală aici
Ce a scris Elena Lasconi pe Facebook, cu privire la studiile sale, în urmă cu puțin timp.
”Disperarea contracandidaților mei e mare. Nu știu ce să mai caute despre trecutul, prezentul și poate și viitorul meu. Viața mea e o carte deschisă de mai bine de 30 de ani.Informațiile din CV sunt corecte. Nu am ascuns nimic din trecutul meu și nu îmi e rușine de ceea ce am făcut în viață. Este adevărat, am terminat Facultatea Ecologică din Deva, fapt pe care nu l-am ascuns. Ca dovadă, în unul dintre ultimele interviuri în care am fost întrebată de trecerea de la economist la jurnalist am spus că am terminat Facultatea Ecologică din Deva și că sunt licențiată ASE București (https://www.revista-femeia.ro/interviu-cu-elena-lasconi/).
În CV se completează studiile superioare doar dacă sunt finalizate. Acestea se consideră finalizate doar dacă ai obținut licența. Examenul de licență l-am susținut la ASE București, unde am obținut nota 9,20 (8,40 examen scris la Economie și Relații Internaționale și 10,00 la lucrarea de licență). La facultate am dat examen de admitere după ce am divorțat și m-am mutat la Deva, unde eram angajată la PROTV Deva.
Dorința mea a fost să urmez o facultate cu profil economic. După terminarea liceului, m-am căsătorit și am adus pe lume un copil. Însă nu am renunțat la visul meu.
Atunci când am susținut examenul de admitere în facultate, aceasta prezenta un mare interes pentru tineri, deoarece era sigura opțiune în județul Hunedoara. Aici predau profesori de marcă de la ASE București și Timișoara, motiv pentru care unitatea de învățământ era extrem de apreciată. Concurența era de patru persoane pe loc. Îmi amintesc că am intrat printre primii, deși trecuseră câțiva ani de la terminarea liceului.Primii ani de facultate au fost foarte grei, pentru că munceam zilnic câte 16 ore pe zi și eram mamă singură cu un copil de crescut. Vă mărturisesc că de multe ori mă gândeam că nu o să reușesc să termin facultatea, pentru că cerințele erau foarte mari. Mulți au renunțat. Cu toate acestea, m-am ambiționat, m-am organizat și am reușit să termin facultatea. Mulți colegi au ales să susțină examenul de licență la o altă facultate privată. Eu am ales, ca de fiecare dată în viață, drumul greu. Odată cu transferul meu la PROTV București, am absolvit Școala BBC în televiziune și în același an am decis să susțin examenul de licență la ASE București, facultatea pe care îmi doream să o urmez în adolescență. Sunt mândră de rezultat și sper să și inspir tinerele care cred că odată cu aducerea pe lume a unui copil, rămase singure în urma unui divorț, viața nu se termină și nici nu e o tragedie. E doar începutul unui mare bine: o viață independentă în care poți să-ți împlinești visurile. Vreme de 15 ani nimeni nu m-a întrebat dacă am urmat vreo facultate pentru că seriozitatea, onestitatea, munca și determinarea au fost cartea mea de vizită. În ultimii zece ani la PROTV am avut nevoie de diploma de licență pentru a putea fi avansată ca producător de știri” arată o parte din mesajul președintei USR, cu referire la studii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu