Falcă, ținta unui asasinat: Plănuia să mă împuște

falca
falca

Primarul Aradului, Gheorghe Falcă, susține că Adrian Buleau, arestat pentru uciderea omului de afaceri Abel Apostol, a plănuit să-l omoare, potrivit unor informații pe care le-a primit în urmă cu doi ani de la Poliție, scrie Mediafax.

Edilul povestește că un polițist a primit informații potrivit cărora Adrian Buleu intenționa să-și cumpere un pistol pentru a-l împușca pe Falcă. El mai spune că un polițist l-a contactat spre a-i oferi protecție.

”Poliţia mi-a oferit atunci protecţie, însă am refuzat. Chiar am semnat un document din care reieşea că mi s-a adus la cunoştinţă despre existenţa acestei ameninţări”, a declarat Gheorghe Falcă.

Gheorghe Falcă explică faptul că înverșunarea lui Buleu a început din cauza unei hotărâri de Consiliu Local, care prevederea preluarea de către municipalitate a bazei sportive la care soția lui Adrian Buleu era asociat împreună cu omul de afaceri ucis, Abel Apostol.

”Terenul respectiv este al municipalităţii şi este dat în chirie. Am vrut să preluăm baza sportivă, dar proiectul nu a fost adoptat”, a mai spus Falcă.

Adrian Buleu, suspect în cazul uciderii omului de afaceri arădean Abel Apostol, a fost arestat preventiv, joi seară, pentru omor calificat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel