Doi bărbați au fost arestați după ce s-au dat drept medici.
În urmă cu câteva zile, Secţia 10 de Poliție din Capitală a fost sesizată, prin apel 112, de către o femeie în vârstă de 93 ani, cu privire la faptul că, în ziua anterioară, doi bărbați care s-au recomandat a fi medici, cetățeni străini, au intrat în locuința sa, după ce au interacționat pe stradă, sub pretextul că strâng bani pentru renovarea unei biserici, victima sesizând dispariția din locuință a unei sume de bani, se arată într-un comunicat de presă.
Au fost declanșate cercetări, Secția 10 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, identificând doi bărbați, de 34 și 37 de ani.
În baza probatoriului administrat în cauză a rezultat presupunerea rezonabilă că cei doi bărbați ar fi abordat victima pe stradă și, sub pretextul că sunt medici veniți din străinătate pentru a strânge fonduri necesare la renovarea unei biserici, au determinat persoana să îi primească în casă. Ulterior, bărbații ar fi revenit la adresă de unde ar fi sustras peste 3.000 de lei.
Unul dintre bărbați a fost arestat preventiv în altă cauză, iar cel de al doilea a fost reținut ieri, 21 iulie, instanța dispunând măsura arestului la domiciliu.
Cercetările sunt continuate de Secţia 10 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3.
Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
În dimineața zilei de joi, 22 iulie, polițiștii din Alba, sub conducerea Parchetului de pe Lângă Judecătoaria Alba Iulia, au efectuat două percheziții domiciliare, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals informatic și înșelăciune.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu
de Roxana Neagu