Familia lui Silvio Berlusconi, măsuri drastice pentru petrecărețele ”bunga-bunga”

FOTO: Agerpres
FOTO: Agerpres

Familia lui Silvio Berlusconi le-a evacuat, din apartamentele deținute, pe tinerele participante la petrecerile ”bunga-bunga”. Acestea au rămas și fără sumele importante pe care le primeau din partea fostului premier italian.

Familia fostului premier italian, Silvio Berlusconi, nu este ”mână largă” cum a fost acesta, în timpul vieții, și taie alocațiile oferite tinerelor ca despăgubire pentru participarea la petrecerile ”bunga-bunga”, scrie vineri cotidianul Corriere della Sera, citat de AFP. 

Conform sursei menționate, de mai mult de un deceniu, 20 de tinere primeau lunar din partea lui Berlusconi câte 2.500 de euro şi unele dintre ele locuiau în apartamente deţinute de imperiul mobiliar al fostului premier, car ea decedat în această vară, la vârsta de 86 de ani.

Citește și: Silvio Berlusconi a murit - Video

Aceste alocații, potrivit lui Berlusconi, erau o despăgubire pentru atingerea adusă reputaţiei lor în urma convocării în instanţe la procesele miliardarului italian legate de petrecerile ”bunga-bunga” pe care el le organiza în reşedinţele sale şi care i-au adus dosare penale pentru proxenetism, abuz de putere, mărturie mincinoasă, incitare la sperjur a martorilor şi raporturi sexuale cu persoane minore.

La mai bine de 4 luni de la decesul premierului italian, familia acestuia a decis să înceteze plata acelor sume, dra și să le evacueze pe beneficiarele lor din apartamentele ce le-au fost puse la dispoziţie de Berlusconi.

2010, anul în care au început procesele legate de petrecerile ”bunga-bunga”

Seria de procese legate de petrecerile ”bunga-bunga” a început în 2010, când Berlusconi era premier şi a fost acuzat de abuz de putere prin protecţia pe care i-o oferise dansatoarei marocane Karima El Mahroug, mai cunoscută sub numele de scenă de Ruby.

Aceasta fusese reţinută pentru furt, dar Berlusconi a intervenit pentru a obţine eliberarea ei, el susţinând în mod mincinos că este fata preşedintelui egiptean de la acea vreme, Hosni Mubarak.

În anul următor, Berlusconi a fost acuzat că a plătit-o pe Ruby pentru raporturi sexuale. Condamnat în primă instanţă la şapte ani de închisoare în 2013 pentru prostituţie cu minore şi abuz de putere, el a fost achitat doi ani mai târziu definitiv în acest dosar de către Curtea de Casaţie, care a admis că la momentul faptei el nu ştia că Ruby avea vârsta de doar 17 ani.

Cu patru luni înainte de moartea sa, Silvio Berlusconi a fost achitat de un tribunal din Milano într-un alt proces din scandalul Rubygate, în care era acuzat că a mituit participantele la petrecerile ”bunga-bunga” pentru ca acestea să păstreze tăcerea asupra celor petrecute acolo. Judecătorul a considerat că ”fapta nu există”, adică nu a fost probată acuzaţia, iar odată cu Berlusconi au fost achitate şi circa 20 de femei care au participat la petrecerile ”bunga-bunga”, inclusiv Ruby, în total fiind achitate 29 de persoane.

Citește și: Averea fabuloasă a copiilor lui Silvio Berlusconi după moartea fostului premier italian

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel