O porțiune de pe promenada Senei din Paris, din Quai Branly, a primit numele Reginei Maria.
”Marți, 15 octombrie, la începutul după-amiezii, Majestatea Sa și Principele Radu au luat parte la inaugurarea oficială a «Promenadei Regina Maria a României», situată pe malul Senei, în proximitatea Turnului Eiffel.
Inițiativa de a avea la Paris o stradă cu numele Reginei Maria aparține Ambasadei României în Franța și a fost călduros susținută de dl Andre Chassaigne, șeful Grupului de Prietenie Franța-România din Adunarea Națională, și de dna vice-primar al Parisului, Catherine Vieu-Charier.
A fost dezvelită placa inaugurală care consfințește atribuirea numelui Reginei Maria acestei străzi, situată într-una dintre cele mai prestigioase arii ale capitalei Franței”, a precizat Familia Regală a României pe contul său de Instagram.
Prin acest gest se aduce un omagiu reginei Maria, care, în urmă cu o sută de ani, pleda cauza României la Conferința de Pace de la Paris și care a rămas în sufletele românilor drept "Mama răniților" și "Regina Întregitoare".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu