Familia Regală a României, prezentă la cel de-al 14-lea forum mondial al organizației The Duke of Edinburgh’s International Award

sursa foto: Instagram, Familia Regală a României
sursa foto: Instagram, Familia Regală a României

În seara de marți, 11 octombrie 2022, la Cluj-Napoca a avut loc Gala de deschidere a celui de-al 14-lea forum mondial al organizației The Duke of Edinburgh’s International Award.

Organizatoarea forumului este filiala din țara noastră a marii organizații, aflată sub Înaltul Patronaj al Majestății Sale Custodele Coroanei. La eveniment au luat parte Majestatea Sa Margareta și Alteța Sa Regală Principele Radu, potrivit anunţului făcut pe pagina de Instagram a Familiei Regale a României.

La gală au participat Alteța Sa Regală Principele Edward al Marii Britanii, Conte de Wessex și de Forfar, președinte al Comitetului Internațional DoE Award, alături de personalități britanice din conducerea organizației. A fost prezent, de asemenea, Alteța Sa Regală Principele Guillaume de Luxemburg.

Majestatea Sa s-a adresat participanților reprezentând 34 de țări din întreaga lume, în deschiderea galei. 

Călătorie simbolică a Majestății Sale Margareta și a lui Radu Duda cu Trenul Regal

Centenarul Încoronării de la Alba Iulia va fi marcat şi de o călătorie simbolică pe care o vor face Majestatea Sa Margareta și Radu Duda cu Trenul Regal, de la Cluj-Napoca la Alba Iulia, în zilele de 14 și 15 octombrie.

Membrii Familiei Regale se vor afla sâmbătă, la Alba Iulia, unde vor lua parte la o serie de manifestări dedicate împlinirii a 100 de ani de la momentul încoronării, pe 15 octombrie 1922, a Regelui Ferdinand şi Reginei Maria.

„Cu ocazia aniversării Centenarului Încoronării Regelui Ferdinand şi Reginei Maria la Alba Iulia, Trenul Regal va face o călătorie simbolică de la Cluj-Napoca la Alba Iulia, în zilele de 14 și 15 octombrie 2022. Majestatea Sa Margareta şi Alteţa Sa Regală Principele Radu, împreună cu Alteţa Sa Regală Principesa Sofia, vor efectua această călătorie cu Trenul Regal în onoarea unui moment istoric cu semnificaţii profunde pentru dezvoltarea statului român modern”, se arată într-un comunicat al Biroului de presă al Casei Majestăţii Sale Custodelui Coroanei, citat de Agerpres.

Trenul Regal va pleca din Cluj-Napoca pe 14 octombrie şi va opri la Câmpia Turzii, Aiud, Teiuş. În ziua de 15 octombrie, Trenul Regal va intra în Alba Iulia.

Pe parcursul călătoriei cu Trenul Regal, Familia Regală va fi alături de voluntari ai Crucii Roşii Române, de elevi olimpici şi de reprezentanţi ai proiectelor aflate sub înalt patronaj regal. Trenul Regal va pleca din Gara Cluj-Napoca, vineri, 14 octombrie, la ora 13,05. La ora 12,50, va avea loc un ceremonial militar pe peronul gării. Prima oprire a Trenului Regal va avea loc în Gara Câmpia Turzii, la ora 14,08, apoi vor urma gările Aiud, la ora 14,55, şi Teiuş, la ora 15,20. În fiecare dintre aceste gări, Trenul Regal va staţiona câte zece minute, iar publicul va avea acces la peroane.

Trenul Regal va intra în Gara Alba Iulia sâmbătă, 15 octombrie, la ora 10,30, accesul la peronul gării fiind liber. După încheierea ceremonialului sosirii la Alba Iulia, Trenul Regal va putea fi vizitat de către public, în acea zi, în intervalul orar 11,00-18,00. În continuarea zilei, începând cu ora 11,00, Familia Regală va lua parte la un Te Deum la Catedrala Ortodoxă a Încoronării de la Alba Iulia şi la Parada Încoronării, de pe Pietonala Mihai Viteazul, precum şi la prezentarea de volume regale din Sala Unirii, se precizează în comunicat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel