Familia Regală a transmis un comunicat de presă cu privire la evenimentele publice cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la înființarea Academiei Române.
Iată programul evenimentelor publice, transmis de Familia Regală:
"Academia Română, 4 aprilie 2016
Altetele Lor Regale Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu vor lua parte la Adunarea Generală a Academiei Române, care va avea loc în Aula Mare, la ora 10.
Custodele Coroanei va adresa membrilor academiei un cuvânt din partea Familiei Regale a României.
Ateneul Român, 4 aprilie 2016
Alteța Sa Regală Principele Radu va lua parte la Gala "Academia Română, 150 de ani în serviciul națiunii române", care va avea loc la ora 17.
Castelul Regal Peleș, 5 aprilie 2016
Custodele Coroanei va oferi un dejun oficial în onoarea membrilor Academiei Române și invitaților lor din străinătate. Dejunul va avea loc în Sala de Muzică a castelului, la ora 13.
Înainte de dejun, distinșii invitați vor vizita Castelul Peleș și Domeniul Regal Sinaia".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News