O familie a ajuns la spital din cauza unei albine.
Un cuplu și copilul de șase ani au ajuns la spitalul din Deva cu mai multe traumatisme, în urma unui accident de circulaţie care a avut loc sâmbătă după-amiază pe raza oraşului Simeria.
Șoferul vinovat de producerea evenimentului susţinând că ar fi fost muşcat de o albină.
"Şoferul de 36 de ani este din comuna Şoimuş, judeţul Hunedoara, şi se deplasa pe DN 7. La ieşirea din oraşul Simeria, spre Deva, a pătruns pe contrasens şi s-a tamponat cu un autoturism care venea din sens opus. Conducătorul auto a declarat că ar fi fost muşcat de o albină şi, din reflex, a mişcat de volan, intrând pe contrasens", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara, Bogdan Niţu, potrivit Agerpres.
Pentru salvarea victimelor, la faţa locului s-au deplasat trei echipe de prim-ajutor de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă şi de la SMURD, alături de un echipaj al pompierilor militari şi o maşină de descarcerare. Răniţii au fost transportaţi la spitalul din Deva, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara, Anemona Doda. Traficul în zona accidentului a fost restricţionat până la finalizarea măsurătorilor care se impun în astfel de situaţii. Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili toate elementele care au dus la producerea accidentului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu