Familie de români, repatriată de urgenţă din Siria

În urma demersurilor susţinute la nivelul Ministerului Afacerilor Externe, la data de 7 februarie 2020 au fost finalizate procedurile specifice de repatriere din Republica Arabă Siriană, prin Republica Turcia, a unei familii de cetăţeni români, formată din 3 persoane.

Cazul a fost semnalat de către Ambasada României la Damasc, repatrierea realizându-se cu sprijinul Ambasadei României la Ankara şi al Consulatului General al României la Istanbul.

Ministerul Afacerilor Externe, prin intermediul Ambasadei României la Ankara, a întreprins demersuri pe lângă autorităţile turce pentru facilitarea intrării în Republica Turcia şi pentru asigurarea cazării cetăţenilor români. Demersurile au fost desfăşurate sub coordonarea Centralei Ministerului Afacerilor Externe, precum şi cu avizul autorităţilor române competente în materie. Misiunea diplomatică română la Ankara a emis şi documentele de călătorie pentru cetăţenii români şi a menţinut legătura în permanenţă cu aceştia, transmite MAE.

Ce transmite MAE



Cetăţenii români au părăsit Siria la data de 5 februarie 2020 pe cale terestră către Turcia şi au continuat deplasarea pe cale aeriană spre Bucureşti. Ministerul Afacerilor Externe adresează mulţumiri părţii turce pentru sprijinul oferit în cadrul procedurilor care au condus la soluţionarea cazului şi la repatrierea în siguranţă a cetăţenilor români.

Măsura de repatriere face parte din demersurile constante de asistenţă şi protecţie consulară acordată de MAE cetăţenilor români aflaţi în situaţii deosebite, prin misiunile diplomatice şi oficiile consulare din statele cu risc major de securitate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
NoMy - smt4.5.3
pixel