Fanii UNTOLD pot dona pentru renovarea spitalelor din România

Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

UNTOLD continuă tradiția de a le oferi fanilor șansa să contribuie la cauze sociale care vin în ajutorul celor din jur.

Publicitate

În acest an, odată veniți la festival, fanii pot face fapte bune susținând proiectul ,,Spitale publice din bani privați”, proiect inițiat de actorul Codin Maticiuc, anunță organizatorii. 

Astfel, cei care își doresc să se implice pot contribui la renovarea spitalelor din România, inițiativă pornită de Codin Maticiuc și Fundația Metropolis încă din anul 2016. Până în prezent au fost reabilitate mai multe proiecte (secția de hematologie pediatrică de la Spitalul Fundeni, secția de infecțioase și secția de pediatrie de la Spitalul Piatra Neamț), iar investițiile totale de până acum se ridică la peste 400.000 de euro.  Cel mai recent proiect al asociației Metropolis este renovarea Spitalului Clinic Județean de Urgență Piatra Neamț.

”Fundația Metropolis are peste 20 de activitate, de când familia mea a construit un orfelinat, un centru de zi și unul de tineri. De câțiva ani am pornit inițiativa #spitalepublicedinbaniprivati prin care ne-am propus să renovăm spitale din România. Am făcut-o deja cu secția de hematologie pediatrică de la Fundeni, suntem la Piatra Neamț unde am terminat băile, construim un lift la secția de infecțioase și urmează pediatria. Am fost și pregătim un proiect și la Tecuci”, mărturisește Codin Maticiuc. 

Cum pot dona participanții la festival

UNTOLD se alătură astfel inițiativei de bine prin care sunt reabilitate spitale din România, oferind vizibilitate proiectului în cadrul festivalului, dar și punând la dispoziția fanilor mecanici simple și rapide de donație, în cele 4 zile de distracție.

Donațiile se pot face oricând pe toată durata festivalului, la 15 căsuțe de Credit Point poziționate în perimetrul UNTOLD, până pe 13 septembrie, la ora 10:00. Participanții care au realizat top-up-ul online au posibilitatea ca din contul lor de festival să doneze sumele necheltuite de pe brățări pentru proiectul ,,Spitale publice din bani privați”, în perioada 13-17 septembrie. 

Codin Maticiuc va merge la festival pentru a susține campania

În plus, Fundația Metropolis va avea propriul stand la festivalul UNTOLD, iar Codin Maticiuc va fi prezent acolo în fiecare zi, în intervalul orar 16:00 - 18:00, pentru a le oferi informații tuturor celor care își doresc să afle mai multe despre inițiativa sa. 

“Continuăm să ne implicăm și să sprijinim inițiativele care fac bine României! De data asta, festivalul se transformă într-un ambasador al binelului, dar și într-un spațiu în care Fundația Metropolis și Codin pot să își prezinte proiectul zecilor de mii de oameni prezenți la festival. Și nu în ultimul rând, pentru cei care vor dori să susțină inițiativa, am pregătit mai multe mecanisme simple de donare în timpul festivalului, dar și după festival. Aștept să înceapă distracția la Cluj-Napoca și să donez și eu cu brățara de festival. Am încredere că vor fi mulți cei care vor face la fel!” declară Edy Chereji, Director de Comunicare UNTOLD.

UNTOLD va avea loc între 9 și 12 septembrie. Detalii pe untold.com.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel