Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, vrea oprirea conflictelor de interese din cadrul Colegiilor Medicilor şi transmite un mesaj clar înainte de alegeri.
"Aş vrea să mă refer la alegerile care urmează la Colegiile Medicilor. Ministerul Sănătăţii va face toate demersurile legale ca să asigure transparenţa acestor alegeri, fie că discutăm de Colegiul Medicilor din România, fie că discutăm de Colegiul Medicilor Stomatologi. Conform atribuţiilor legale, trebuie desemnaţi observatori la aceste alegeri, care să participe la întreg procesul electoral, inclusiv la numărătoarea voturilor, încât să nu existe niciun fel de dubii legat de modul în care se desfăşoară alegerile. Vom face asta asumat şi vom colabora cu organisme profesionale, cu organizaţii neguvernamentale, care să asigure imparţialitatea acestor alegeri.
Şi aş vrea să mai spun un lucru care cred că este important. Este vorba şi de faptul că aceste alegeri ar trebui să aducă în fruntea Colegiilor Medicilor oameni în care cei care îşi desfăşoară activitatea să aibă încredere, să evite conflictele de interese, care pot fi de natură legală sau morală, încât să nu existe niciun fel de dubiu atunci când, de exemplu, o comisie de disciplină ia o decizie şi acea decizie este judecată sau aprobată de un membru al aceleiaşi familii. Mesajul trebuie să fie clar pentru toată lumea: nu conflictelor de interese în Colegiilor Medicilor, fie că ele sunt legale sau morale", a declarat ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, de Ziua Internaţională a Medicului.
"Nu putem avea o abordare diferită. Toate Colegiile Medicilor trebuie să îşi desfăşoare procesul electoral în acelaşi cadru. Ştiţi că au fost manifestaţii, inclusiv în faţa Ministerului Sănătăţii, din partea reprezentanţilor Colegiilor Medicilor Stomatologi spre exemplu. Toată lumea este de acord că transparenţa va fi esenţială, iar procesul electoral, cât şi centralizarea rezultatelor, trebuie să fie transparente şi să ducă la alegerea celor pe care corpul medical îi consideră cei mai buni", a mai declarat ministrul.
"Noi am elaborat un ordin de ministru în acest moment, aşteptăm modificarea legii 95, care să facă mai clară această posibilitate a MS să desemneze astfel de observatori. Vor fi atât reprezentanţi din instituţiile MS, cât şi reprezentanţi din zona organizaţiilor profesionale sau neguvernamentale. Vor fi observatori care să poată asigura această activitate pe întreaga durată a procesului electoral. Trebuie să existe suficient de multe persoane care să facă asta", a precizat Alexandru Rafila.
Întrebat câte conflicte de interese sunt în acest moment la Colegiile Medicilor, ministrul Sănătăţii a spus că "nu ştiu cine candidează, nu m-am uitat pe liste. Eu încerc să mă depărtez un pic, având în vedere funcţia publică pe care o deţin. Vă daţi seama, puteam să candidez şi eu. Am făcut-o în precedenta legislatură, şi chiar dacă am fost ales în Consiliu la Colegiul Medicilor, m-am suspendat din funcţie imediat, pentru că nu era în regulă să fiu parlamentar şi să activez şi în conducerea Colegiului Medicilor. Am evitat un astfel de posibil conflict de interese. Nu ştiu cine candidează, dar mi se pare moral să fie candidaţi diferiţi, să nu existe organisme în cadrul Colegiilor Medicilor care să fie conduse de membri ai aceleiaşi familii. Nu mi se pare normal ca o Comisie de Disciplină condusă de o anumită persoană să ia o decizie care ulterior este aprobată de altcineva care este din aceeaşi familie. Nu cred că este corect şi nu duce la credibilitatea deciziilior Colegiului, ci dimpotrivă.
Este o situaţie ipotetică, nu am studiat listele de candidaţi".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu