Farsă macabră pe Twitter: Papa Benedict al XVI-lea a murit

10_Benedict_Reuters_01_e5e88d8c9a
10_Benedict_Reuters_01_e5e88d8c9a
Alegeri prezidentiale 2024

"Sfântul Părinte a murit pe neaşteptate în după-amiaza de astăzi (joi)”, așa era formulat un mesaj fals de pe Twitter dat în numele cardinalului secretar de stat al Sfântului Scaun, Arhiepiscopul Tarcisio Bertone, anunţ negat, de altfel, imediat de către purtătorul de cuvânt al Sfântului Scaun, informează Mediafax.Un mesaj sinistru a apărut la ora 19.00 (20.00 ora României), pe adresa @CardBertone a reţelei de socializare Twitter, unde se putea citi, în limba italiană, următoarele: "Sfântul Părinte a murit pe neaşteptate în după-amiaza de astăzi (joi). Anunţăm acest eveniment cu durere şi consternare ". Versiuni în limba spaniolă, engleză şi franceză au apărut imediat, dezminţite şi acestea de nenumărate mesaje care raportau că acel profil de twitter era un fals. "Este un fapt fără fundament: la fel ca şi anunţul, care a fost raportat. Nu are nici un sens şi nici o credibilitate, şi nu merită atenţie", a răspuns purtătorul de cuvânt al Sfântului Scaun, preotul Federico Lombardi.
Sfântul Părinte

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel