Farul Constanţa şi Rapid au demonstrat în această ediţie a Superligii de fotbal că se pot bate de la egal la egal cu cele mai bune echipe din România, a afirmat, vineri, într-o conferinţă de presă, antrenorul formaţiei constănţene, Gheorghe Hagi.
'Rămân meciuri puţine, e clar că trebuie să ne concentrăm pe fiecare meci în parte. Am avut această strategie de la începutul campionatului şi să ne luptăm pentru cele trei puncte, să jucăm un fotbal bun şi să câştigăm. Aşa vom face şi acum. Rapid este o echipă foarte bună, foarte bine organizată, cu un antrenor care a arătat alături de echipă că au un potenţial foarte mare. Cred că atât noi. cât şi Rapidul am arătat că ne putem bate cu cele mai bune echipe din România, care în anii precedenţi, prin ceea ce au făcut, au arătat că îşi propun să câştige campionatul. Am ajuns acolo şi cred că suntem două echipe foarte bune, în formă. Sunt toate condiţiile pentru a ieşi un meci foarte bun.', a declarat Gheorghe Hagi.
'Sper ca noi să fim mai iuţi, mai buni şi să interpretăm ambele faze foarte bine. Trebuie să facem un meci complet şi sper să mobilizez tot colectivul. Toată lumea trebuie să fie conectată pentru a încerca să luăm cele trei puncte foarte importante pentru visul nostru de a ieşi campioni. Va fi un meci complet, întâlnim un adversar în formă şi trebuie să fim mai inteligenţi ca ei', a declarat Hagi.
'Noi suntem pe val. Scuzaţi-mă! Suntem conştienţi, Rapid e o echipă bună, dar trebuie să vorbim de noi. Suntem pe primul loc şi dacă ne vom face jocul nostru sunt sigur că vom câştiga. Farul depinde de Farul. Atunci când joacă un fotbal bun, domină adversarul, controlează ritmul şi intensitatea jocului. Trebuie să fim doar noi, atât', a răspuns Hagi când a fost rugat să comenteze perioada bună pe care o traversează echipa Rapid.
În ceea ce îl priveşte pe Adrian Mutu, care a afirmat că şi-ar dori să-l învingă pe Gheorghe Hagi, antrenorul constănţean a spus că şi-ar dori ca acest lucru să se întâmple mai târziu.
'Cu siguranţă Adrian Mutu va ajunge să mă învingă, dacă ne vom mai întâlni, fotbalul este făcut în acest fel. Dar eu sper să mai aştepte', a mai spus Gheorghe Hagi.
Farul Constanţa va întâlni formaţia Rapid, sâmbătă, la Ovidiu, de la ora 21:30, într-o partidă din cadrul etapei a 7-a a play-off-ului Superligii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News