Farul Constanța, victorie cu Gaz Metan Mediaș chiar fără jucătorii plecaţi la JO

 Foto: Pexels.com
Foto: Pexels.com

Farul Constanța învinge Gaz Metan Mediaș fără jucătorii plecați la Jocurile Olimpice.

Alegeri prezidentiale 2024

FC Farul Constanța – Gaz Metan Media s-a încheiat cu scorul de 2-0. „Marinarii” a marcat ambele goluri în repriza secundă și acumulează 4 puncte în două etape, în condițiile în care cei mai buni jucători români ai lui Gheorghe Hagi sunt în misiune la Tokyo. După o primă repriză în care Farul a dominat, iar „găzarii” au ratat și ei cel puțin o ocazie importantă, scorul a fost deschis după revenirea de la vestiare.

Jefte Betancor a înscris de la punctul cu var, în minutul 55, după care medieșenii au fost la un pas de egalare, mingea trimisă cu capul de Filip trecând puțin pe lângă poarta lui Tordai.

Tot Gaz Metan e cea care a punctat la capitolul ocazii mari de gol, când șutul lui Chamed, din careu, a fost încetinit de intervenția lui Tordai. Mingea a continuat să se îndrepte spre poartă, însă Buda a reușit să îl oprească la timp.

În minutul 81, constănțenii și-au majorat avantajul cu golul lui Adrian Petre, care a reluat în poartă mingea respinsă în față de Vâlceanu, care parase șutul lui Pitu. S-a încheiat 2-0 și trupa lui Gheorghe Hagi acumulează 4 puncte, cu care se instalează pe locul 3, potrivit Mediafax.

Naționala olimpică de fotbal învinsă categoric de Coreea de Sud în al doilea meci de la Tokyo 2020

Reprezentativa olimpică de fotbal a României a fost învinsă categoric, duminică, de echipa similară a Coreei de Sud, cu scorul de 4-0. România a jucat în 10 oameni din minutul 45, după eliminarea lui Ion Gheorghe, pentru cumul de cartonașe.

Naționala olimpică a României a fost dominată pe întreaga durată a meciului, tricolorii ajungând sporadic în fața porții adverse, dar fără să producă situații clare de gol.

Portarul Aioani a avut mai multe intervenții salvatoare, în fața atacanților asiatici, parând în două rânduri chiar din situație de unu la unu.

Coreenii au deschis scorul în minutul 27, când Marius Marin a introdus spectaculos mingea în proprie poartă, după o centrare venită în spatele liniei defensive.

În minutul 45, Ion Gheorghe a fost eliminat după ce a primit al doilea cartonaș galben. Ambele cartonașe galebene au fost evitabile, Ion Gheorghe fiind penalizat pentru proteste și pentru o lovitură cu cotul.

Coreenei au dominat și după pauză, tricolorii având mari dificultăți în a trece dincolo de jumătatea terenului.

Golul doi al asiaticilor a fost cât o jumătate de autogol, șutul lui Dong-Gyeong Lee din afara careului fiind deviat de Ciobanu, în proprie poartă, Aioanii fiind prins neputincios pe picior greșit.

În minutul 83, Grigore a avut o intervenție neglijentă în careu și Coreea de Sud a primit un penalty, transformat de Kang-In Lee.

În minutele suplimentare de joc, defensiva Românie a fost inexistentă la o pătrudere, același Kang-In Lee închizând tabela, pentru 4-0.

În cealaltă partidă din grupă, Honduras a învins Noua Zeeladă, cu 3-2, astfel toate cele 4 echipe au acum câte 3 puncte, clasamentul fiind condus de Coreea de Sud, urmată de Honduras, pe doi, Noua Zeelandă, pe trei, și România pe 4.

Pentru tricolori urmează partida cu Noua Zeelandă, miercuri de la ora 11.30, ora României.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel