Cluburile Rapid Bucureşti şi Farul COnstanţa au fost amendate cu peste 11.000 lei fiecare pentru incidentele dintre suporteri de la meciul direct.
Comisia de Disciplină din cadrul Federaţiei Române de Fotbal a sancţionat, miercuri, cluburile Farul Constanţa şi FC Rapid cu câte 11.250 de lei pentru incidentele provocate de suporteri la meciul direct din etapa a a 7-a a play-off-ului Superligii, informează site-ul oficial al LPF.
Cele două grupări au fost penalizate pentru mesajele şi scandările rasiste, xenofobe, obscene şi jignitoare ale suporterilor.
"FCV Farul Constanţa vs. FC Rapid 1923 - Incidente - În temeiul art. 82.1 şi 3.b, raportat la art. 83.2.c, cu aplicarea art. 54.2 se sancţionează clubul FCV Farul Constanta cu penalitate sportivă de 11.250 lei. În temeiul art. 82.2 şi 3.b, raportat la art. 83.2.c, cu aplicarea art. 54.2, se sancţionează clubul FC Rapid 1923 cu penalitate sportivă de 11.250 lei", se menţionează în soluţia comisiei.
Totodată, FC Rapid a mai primit o penalitate sportivă de 5.000 lei pentru probleme organizatorice la partida cu Sepsi OSK, la fel ca şi clubul CS Mioveni la meciul cu UTA.
Eliminaţi de pe teren, următorii jucători au fost sancţionaţi după cum urmează: Denis Alibec (Farul Constanţa) - suspendare 2 etape şi penalitate sportivă de 5.000 lei şi Grigore Ioan Turda (FC Argeş) - 1 etapă şi 740 lei.
De asemenea, antrenorul formaţiei UTA, Mircea Rednic, a fost suspendat pentru o etapă şi a primit o penalitate sportivă de 3.000 lei.
Clubul UTA a fost sancţionat cu pe penalitate de 6.000 de lei pentru neexecutarea unor hotărâri ale Camerei Naţionale pentru Soluţionarea Litigiilor în cazurile jucătorilor Wesley George Jobello şi Florentin Matei. Clubul un are termen de graţie de cinci zile pentru efectuarea plăţilor restante, scrie Agerpres.
Portarul Virgil Drăghia şi-a prelungit, miercuri, contractul cu FC Rapid Bucureşti, până în vara anului 2024, au anunţat reprezentanţii echipei giuleştene de fotbal pe site-ul oficial.
"Fiind crescut în Giuleşti, orice clipă petrecută la acest club este ceva incredibil. Iubesc acest club şi sunt fericit că pot face parte din această echipă. Sunt sigur că putem face lucru măreţe în viitorul sezon, însă eu am speranţă şi la acest final de stagiune, când vom da totul pentru victorii în ultimele două partide. Le mulţumesc celor care au încredere în noi şi care ne sunt mereu alături! Hai Rapid!", a declarat portarul rapidist.
Goalkeeperul a debutat la Rapid în 2011, într-o partidă cu Legia Varşovia, din Cupa UEFA, evoluând în 113 meciuri în tricoul "alb-vişiniu".
În acest sezon, Virgil a jucat în toate cele patru partide din Cupa României, fiind şi căpitan de echipă.
Virgil Drăghia a mai jucat în carieră la Juventus Bucureşti, Concordia Chiajna şi FC Voluntari, iar din 2018 a revenit la Rapid, pe când echipa era în Liga a III-a.
Drăghia este al doilea jucător care îşi prelungeşte contractul pentru sezonul viitor cu Rapid, după fundaşul stânga brazilian Junior Morais.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu