Ţi-e poftă de fasole "făcăluită"? Iată cum o poţi prepara fără prea mari bătăi de cap!
Acest preparat tradiţional românesc se găteşte uşor diferit în funcţie de zona din care provine. Reţeta moldovenească are multă ceapă şi este foarte gustoasă, excelentă pentru posturi şi în zilele răcoroase. Fasolea bătută este una dintre cele mai săţioase mâncăruri româneşti şi este preferată de toată lumea, mai ales atunci când este servită alături de murături făcute tot în casă.
Prepararea fasolei poate fi un proces destul de greu de realizat, dar merită tot efortul. Secretul este să nu uitaţi să lăsaţi fasolea la înmuiat, va fierbe mult mai uşor şi mai rapid. În plus, cine are un blender vertical se poate bucura enorm, căci i se va uşura foarte mult munca. Iată o reţetă de fasole bătută reţeta moldovenească ce vă va lăsa gura apă şi veţi dori o nouă porţie.
Jumătate de kg de fasole uscată
4-5 cepe mari
4 linguri ulei
Jumătate de căpăţână de usturoi
2 linguri pastă de tomate
Sare
Piper
Fasolea se pune la înmuiat în apă călduţă cu câteva ore înainte de preparare, cel mai sigur este de seara până a doua zi. Apoi, se scurge bine de apă şi se acoperă cu apă rece. Se lasă la fiert, iar după primul clocot se ia de pe foc, se scurge de apă şi se acoperă iar cu apă. De data aceasta, apa să fie fierbinte.
Se lasă să clocotească, apoi se repetă operaţiunea. Indicat este să se repete de 4-5 ori operaţiunea cu schimbarea apei, în plus se poate pune un vârf de cuţit de bicarbonat de sodiu. Acesta ajută la fierberea şi înmuierea fasolei şi reduce din efectele neplăcute ulterioare.
În ultima apă în care se pune, se lasă la foc mic, să fiarbă cât are nevoie. Pentru cine doreşte un gust aparte, poate pune câteva rondele de morcov, câteva boabe de piper şi 2-3 frunze de dafin. Piperul şi frunzele se vor înlătura când se trece la pasat.
După ce a fiert bine, se scurge de apă şi se dă prin strecurătoare sau se pasează la blender. Ceapa se taie felii subţiri şi se pune la călit. Când s-a călit, se pune şi pasta de tomate şi se amestecă bine. Jumătate din cantitate, plus usturoiul pisat se freacă bine cu fasolea pasată. Aceasta trebuie să se umfle şi să se omogenizeze. Nu scurgeţi ceapa de ulei, acesta va face fasolea mai pufoasă. Se potriveşte de sare şi piper, se pune într-un vas şi se acoperă cu cealaltă jumătate de ceapă călită cu bulion.
Se serveşte cu pâine proaspătă şi o salată de murături. Merge la fel de bine şi pe feliuţe subţiri de pâine, cu ceapă călită sau murături ca aperitiv. Este absolut delicioasă.
Poftă bună!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu