Fata de 15 ani, biciuită și abuzată de tată, rămâne cu familia

 Adolescenta în vârstă de 15 ani din localitatea vasluiană Simila, comuna Zorleni, biciuită şi abuzată sexual de tatăl său, va rămâne în familia extinsă, au informat miercuri reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Vaslui. 

În urma anchetei demarate de DGASPC, s-a stabilit că tatăl comite frecvent acte de violenţă asupra copiilor, iar o soluţie pentru ca el să fie îndepărtat de familie ar fi un ordin de protecţie. 

"Fata provine dintr-o familie numeroasă. În această perioadă ea a fost foarte expusă, iar noi trebuie să facem totul pentru protecţia sa şi pentru evitarea stigmatizării de către societate. Ea va fi inclusă într-un program de consiliere psihologică şi, pentru moment, va locui în familia lărgită, unde a stat, de altfel, încă din momentul în care a avut curajul să reclame abuzurile la care a fost supusă. Familia rămâne în continuare în monitorizare, vom lucra foarte mult cu mama şi toate demersurile noastre vizează asigurarea unui mediu de viaţă sigur pentru copii", a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al DGASPC Vaslui, Irina Cîmpeanu. 

Un bărbat din satul Simila, comuna Zorleni, este anchetat de poliţişti după ce fiica sa, în vârstă de 15 ani, a reclamat că a fost lovită cu biciul de acesta, în timpul audierilor reieşind că adolescenta ar fi fost în trecut abuzată sexual şi ameninţată de individ, potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui. 

Pe data de 13 octombrie, minora a depus o sesizare la Poliţie în care a povestit că a fost lovită cu biciul, poliţiştii demarând cercetări pentru comiterea infracţiunii de loviri şi alte violenţe, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Silvia Manta. 

Potrivit anchetatorilor, după ce pe parcursul audierilor fata a mărturisit că a fost abuzată sexual de tată, bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de viol, precum şi loviri şi alte violenţe. Ulterior, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad au decis cercetarea suspectului în stare de libertate, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel