EXCLUSIV  Fața nevăzută a bătrâneții: 1 din 5 vârstnici ia contact cu maximum 3 persoane pe lună. Alexandra Dobre vine cu ecosistemul prin care nu lăsăm pe nimeni în urmă

foto: Freepik
foto: Freepik

Se știe că România este o țară îmbătrânită. Vestea și mai proastă este că toți acești bătrâni sunt... singuri. Alexandra Dobre a propus o soluție în lucrarea sa de doctorat, menită să îi ajute pe seniori să se adapteze mai ușor la vremurile moderne și la tehnologie.

Alexandra Dobre, președintele Institutului Român pentru Îmbătrânire Activă, a evidențiat o realitate, din păcate, sumbră, dar și o posibilă soluție pentru incluziunea seniorilor într-o lume și o societate deja puternic tehnologizată, cu precizarea că "nu ar trebui să-i lăsăm în urmă pe cei vârstnici":

”1 din 5 vârstnici interacționează într-o lună de zile cu maximum trei persoane”

"Ne confruntăm cu cea mai mică natalitate din ultimii peste 100 de ani, avem foarte mulți vârstnici care sunt singuri  - sunt cifre de-a dreptul îngrijorătoare. 1 din 5 vârstnici interacționează într-o lună de zile cu maximum trei persoane, aceste trei persoane fiind poștașul, acolo unde pensia vine încă în format fizic, medicul de familie și, după caz, preotul. Lucrul acesta este chiar dramatic.

De cele mai multe ori, singurătatea este chiar mai prezentă decât problemele legate de lipsurile financiare, lipsa confortului, lipsa calității vieții ș.a.m.d. Tocmai de aceea mă gândesc că este important să nu lăsăm pe nimeni în urmă - și nu este doar un clișeu - cu toții ne tehnologizăm, ne adaptăm la noile realități în care trăim, însă tindem să îi uităm pe cei care au cea mai mare nevoie de a-și actualiza permanent aceste cunoștințe și de a fi în pas cu noi toți, de altfel, și anume vârstnicii.

Ecosistem urban inteligent

Plecând de aici, consider că este important să evidențiem acest concept de ecosistem urban inteligent, în sensul în care acesta trebuie însușit cu precădere de cei care fac politici publice, de decidenți, atât la nivel local cât și la nivel central. Acest concept evidențiază, practic, interdependențele care există între infrastructura fizică, inovația digitală și dimensiunea socială pe care o capătă viața urbană. Este important ca "inteligența" unui oraș să nu fie măsurată doar prin eficiența tehnologică sau prin capacitatea de a răspunde provocărilor care apar, ci mai degrabă prin modul în care să ofere soluții inovatoare și echitabile pentru toată lumea, pentru a asigura un confort al calității vieții cu precădere vârstnicilor care sunt într-o etapă în care sunt dependenți, au nevoie de ajutor... Marea majoritate dintre aceștia nici nu au aparținători, și atunci tind, cel puțin eu, să mă uit cu admirație și cu speranță către orașe din lume care pot fi considerate modele de bune practici în acest domeniu de politici publici. Sigur că am încercat cumva să extrag din lucrarea de doctorat, care are aproape 600 de pagini, partea teoretică, mai puțin tehnică, astfel încât ceea ce apare în această carte să fie pe înțelesul tuturor și în mod deosebit să poată fi înțelese conceptele de către cei care sunt vizați în mod direct, respectiv seniorii" a explicat autoarea cărții ”Orașe care inspiră: seniori activi în comunități smart.”

Alexandra Dobre, președintele Institutului Român pentru Îmbătrânire Activă, a lansat la Târgul Gaudeamus cartea ”Orașe care inspiră: seniori activi în comunități smart”. Lucrarea aduce în prim-plan concepte inovatoare, privind problematica orașelor inteligente din perspectiva politicilor sociale, a guvernanței urbane și a îmbătrânirii active. Provocarea acestei lucrări, pornind de la orașele inteligente prin prisma ecosistemelor sociale, este aceea de a modela un ecosistem social inteligent – care să conecteze munca, viața și dezvoltarea competențelor beneficiarilor politicilor sociale (în cazul nostru, vârstnicii), într-un mod incluziv, durabil și social.

Interviul integral, aici:

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
NoMy - smt4.5.3
pixel