Urmărește emisiunea live


Fațada restaurată a bisericii La Madeleine din Paris, dezvelită oficial. Importantă pentru Jocurilor Olimpice

Captură de ecran / Foto: Video Youtube Cam Fly Travel
Captură de ecran / Foto: Video Youtube Cam Fly Travel

A fost dezvelită fațada restaurată a bisericii La Madeleine din Paris.

Alegeri prezidentiale 2024

Faţada restaurată a bisericii Madeleine din Paris, după mai bine de doi ani de lucrări, a fost dezvelită oficial.

Vestea vine la timp pentru a reda splendoarea clădirii care va fi un loc de primire central al Bisericii Catolice în timpul Jocurilor Olimpice.

Arhitectul Thomas Gaudig a explicat că proiectul, care a costat aproximativ 10 milioane de euro, a permis o "lucrare monumentală, atât meticuloasă, cât şi de mare amploare".

Spatele clădirii, apoi fațadele laterale sunt următoarele părți vizate în proiect. Finalizarea este prevăzută ”în cinci sau şase ani”, potrivit arhitectului.

La Madeleine, proiectată de Napoleon I ca un templu grecesc în centrul Parisului, a fost afectată de poluare şi infiltraţii, iar de ani de zile a fost înconjurată de schele pentru a fi protejată de căderea pietrelor.

Lăcaș pentru sportivi

Primarul Parisului, Anne Hidalgo, a declarat că ”sportivii vor avea aici un lăcaş pentru a se ruga, a se reculege” în timpul Jocurilor Olimpice (26 iulie - 11 august). ”Acest loc trebuie să fie la înălţime”, a adăugat Hidalgo.

Ca urmare a închiderii Catedralei Notre-Dame, Biserica La Madeleine ”va fi locul central” având în special o capelă "Notre-Dame a sportivilor" instalată în cadrul bisericii, a indicat Isabelle de Chatellus, directoare a proiectului "Sfintele Jocuri", creat de Biserica Catolică pentru Jocurile Olimpice.

Biserica La Madeleine va găzdui pe data de 19 iulie o slujbă de deschidere a armistiţiului olimpic. Aceasta va oferi diverse activităţi în timpul Jocurilor, în fiecare zi având loc o slujbă dedicată unei naţiuni diferite, vizite culturale ale edificiului, concerte de muzică pop creştină, reggae, concerte clasice.

”Va fi instalată şi o pistă de atletism de 50 de metri în partea dreapta a bisericii, unde fiecare va putea alerga pentru ţara sa”, a menţionat Isabelle de Chatellus, conform Agerpres care citează AFP.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel