Fauci, AVERTISMENT CRUNT. NOUA tulpină de COVID, mult mai "INFECȚIOASĂ"

Cercetătorii au ajuns la concluzia că tulpina actuală de COVID-19, care circulă în prezent, este mult mai infecțioasă decât cea care a plecat inițial din China. 

Creșterea tot mai mare a numărului de cazuri de COVID-19 ridică semne de întrebare în rândul specialiștilor, care se luptă încă de la începutul pandemiei să găsească soluții pentru combaterea virusului. 

Ei bine, un nou studiu publicat de revista Cell arată că tulpina de COVID care circulă în prezent în lume este mult mai periculoasă decât cele care au apărut inițial în China, iar lucrul acesta a fost confirmat de Anthony Fauci, director al Institutului American de Boli Infecţioase.

"Nu ştim încă dacă o persoană se recuperează mai puţin bine după tulpina actuală sau nu. Se pare că virusul se înmulţeşte şi poate fi mai transmisibil, dar noi ne aflăm încă în stadiul în care încercăm să confirmăm această ipoteză. Însă câţiva foarte buni geneticieni din domeniul virusologiei cercetează acest aspect", a spus Anthony Fauci transmite CNBC.

Care este concluzia cercetătorilor

Mutaţiile genetice ale noului coronavirus sunt urmărite în lumea întreagă de către oamenii de ştiinţă, care secvenţiază genomul virusurilor pe care le descoperă şi pe care le publică apoi în cadrul unei baze internaţionale de date, GISAID, care conţine deja peste 30.000 de secvenţe genetice până în prezent.

Cu toate acestea, concluzia cea mai strictă este că dacă tulpina care circulă în prezent este fără îndoială mai “contagioasă”, nu este neapărat mai “transmisibilă” între oameni.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel