Tragedie la Buzău. Maşina vicepreşedintelui organizaţiei judeţene a Partidului Naţional Liberal (PNL), Faust Negru, a fost izbită în plin de alte două autoturisme. Politicianul a murit pe loc.
Autor: Gabriela Florentina Boghian
Accidentul a avut loc în jurul orei 16.00, pe DN 2 (E 85), la ieşirea din Buzău spre Ploieşti.
“În accident au fost implicate trei autoturisme. Din primele constatări, se pare că autoturismul condus de bărbatul în vârstă de 56 de ani ( Faust Negru ) a făcut o manevră de întoarcere. Atunci, a fost lovită de alte două autoturisme, care circulau către Buzău. În urma impactului a rezultat decesul conducătorului auto şi rănirea altor trei persoane”, a precizat pentru EVZ comisar şef Florina Crucianu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Buzău.
Vicepreşedintele PNL se afla într-un autoturism Dacia Nova şi circula spre Ploieşti. La un moment dat, el s-a hotărât să întoarcă şi a fost izbit în plin de un Opel şi de un Matiz. În urma impactului violent, şoferul Matiz-ului a fost grav rănit. Alţi doi pasageri din acelaşi autoturism au fost răniţi uşor.
Circulaţia în zonă a fost restricţionată mai bine de o oră, timp în care, pe ambele sensuri de mers, s-au format cozi de maşini care au depăşit 2 kilometri.
Faust Negru, în vârstă de 56 de ani, era vicepreședinte al Organizaţiei Municipale a PNL, fiind ales în această funcție în anul 2009.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News