Jurnalistul Val Vâlcu și sociologul Alfred Bulai au discutat despre liberele acordate cu ocazia mini-vacanței de 1 Mai și de Sărbătoarea Paștelui.
În cadrul emisiunii Nod în Papură, la DC News, Jurnalistul Val Vâlcu și sociologul Alfred Bulai au discutat despre liberele acordate cu ocazia minivacanței de 1 Mai și de Sărbătoarea Paștelui.
„Într-un an, a picat Ziua lui Columb joia și a venit anunțul de la ambasadă că americanii au liber de Ziua lui Columb. Au zis că Ambasada și Consulatul nu lucrează cu publicul, joi, pe data X, că-i Ziua lui Columb. Băi, vineri s-a lucrat! Și noi, când avem Sărbătoarea Națională pe 1 Decembrie, OK, pe 2 decembrie la muncă“, a spus Val Vâlcu într-o discuție despre zilele libere acordate de stat.
„Aceste exemple trebuie să înceteze. Ne fac rău! Nici nu se pune problema ca joi, dacă e zi liberă, să vii vineri. Doamne ferește! Gândește-te că la noi s-a pus problema, miercuri, de 1 Mai, ca să nu se mai lucreze în Vinerea Mare. În Vinerea Mare nu scrie nicăieri că e liber, pentru că e vineri. În plus, ai sâmbătă și duminică liber“, a zis Alfred Bulai.
„În țările catolice, lunea se lucrează“, a completat Val Vâlcu.
„Gândește-te că acum a fost 1 Mai, dar, de obicei, Vinerea Mare e o glumă. Unii încep chiar de joia. M-am uitat de curiozitate la instituțiile publice. Au liber nu știu câte zile. Au stabilit legal!“, a completat Alfred Bulai.
„La privat au obiective și trebuie să le realizeze. Problema la stat e cu autorizațiile, avizele, de care depinde privatul ... “, a mai zis Val Vâlcu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News