Fază tare după ce un director CNAIR a fost reținut

Foto cu caracter ilustrativ: Pexels
Foto cu caracter ilustrativ: Pexels

Florea Dascălu, director al Direcţiei de Întreţinere Drumuri Naţionale şi Autostrăzi din cadrul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), a fost reţinut de procurorii Serviciului Teritorial Timişoara al Direcţiei Naţionale Anticorupţie. 

Potrivit unui comunicat transmis duminică de DNA, el este cercetat pentru luare de mită, trafic de influenţă în formă continuată (şapte acte materiale) şi permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, în scopul obţinerii pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite (cinci acte materiale).

„În perioada mai - 22 octombrie 2022, suspectul Dascălu Florea, în calitatea sa de director (...), ar fi primit de la un administrator de societate comercială (martor), în mod repetat, sume de bani şi alte foloase (toate în valoare totală de 37.060 lei), pentru ca în schimb să îşi exercite influenţa pe care o avea asupra unor funcţionari publici şi privaţi, promiţând (promisiuni materializate ulterior) că îi va determina să îndeplinească acte ce intrau în îndatoririle lor de serviciu pentru sprijinirea activităţii comerciale a administratorului respectiv (câştigarea de contracte şi lucrări de estetică rutieră şi deszăpezire). Tot în contul sumei menţionate şi al foloaselor necuvenite, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, suspectul ar fi pus la dispoziţia aceluiaşi administrator mai multe date nedestinate publicităţii, informaţii menite să îi asigure câştigarea unor licitaţii organizate de CNAIR", se arată în comunicatul DNA.

Jurnalistul Val Vâlcu a făcut o remarcă despre CNAIR după ce directorul Florea Dascălu a fost reținut.

„De ani întregi trec zilnic prin fața CNAIR. Acolo este o trecere de pietoni. Nu a existat zi în care să trec pe acolo și să nu trebuiască să opresc pentru că era forfotă în fața CNAIR. Iată că, astăzi, strada era pustie! Nu era nimeni”, a spus jurnalistul Val Vâlcu.

Jurnalistul Ștefan Etveș a intervenit și a spus:

„Da, strada era pustie dintr-un motiv. Noi am luat pulsul Ministerului Transporturilor și al CNAIR, azi-dimineață, și să știți că este o atmosferă de înmormântare acolo”.

„Păi, da, am simțit-o din stradă”, a adăugat, amuzat, jurnalistul Val Vâlcu la B1 TV, în emisiunea Laurei Chiriac.

Florea Dascălu ar fi primit, pentru demersurile făcute, suma de 10.000 de lei şi foloase necuvenite în cuantum de 2.060 de lei pe 7 mai 2022, suma de 10.000 de lei pe 12 iulie 2022, iar în urmă cu o zi, când a fost prins în flagrant, suma de 10.000 de lei şi foloase necuvenite în cuantum de 5.000 de lei. Suspectul va fi prezentat duminică la Tribunalul Timiş, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Reacția CNAIR

Directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Cristian Pistol, a declarat că a luat act de reţinerea pentru 24 de ore a directorului pentru întreţinere al companiei, Florea Dascalu, şi, în funcţie de hotărârea instanţei, va lua o decizie privind suspendarea acestuia din funcţie. "Am luat act de reţinerea pentru 24 de ore a directorului pentru întreţinere al CNAIR, Florea Dascălu, şi propunerea DNA de arestare preventivă pentru 30 de zile a acestuia. În funcţie de hotărârea instanţei privind solicitarea DNA în această speţă şi, în conformitate cu legislaţia muncii, voi lua o decizie privind suspendarea din funcţie a directorului Florea Dascălu", a precizat Pistol într-o declaraţie transmisă, duminică, presei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel