Congresul PNL care s-a desfășurat sâmbătă a oferit și momente amuzante, dar de departe faza zilei a aparținut unei femei care a venit să-l susțină pe Klaus Iohannis.
Femeia a reușit, deși nu este membră PNL, să ajungă să ia cuvântul în cadrul Congresului, fără ca organizatorii să realizeze că aceasta nu se afla pe liste. Într-un discurs incoerent, ea și-a strigat printre lacrimi susținirea pentru Klaus Iohannis și a dărâmat un pahar cu apă și. A început să țipe, deranjată fiind că cei din sala nu o ascultau.
La un moment dat, Mircea Ionescu Quintus i-a luat microfonul și a zis: "Îmi dau seama, doamna Lefter, că nu sunteți membru PNL, să fiți sănătoasă. Doamne ferește!". Replica a venit imediat din partea susținătoarei lui Klaus Iohannis: "Dar vreau să fiu membru PNL!". În cele din urmă, a fost dată afară din sală.
"Poate că era o femeie emoționată și tulburată de anvergura momentului, ipoteză pe care eu nu o cred viabilă. Mai este o variantă: varianta scenetei orchestrate de cineva pentru a duce un eveniment important pentru PNL într-o zonă ridicolă", a spus Răzvan Zamfir la Antena 3.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu