FC Astana a redevenit lider în campionatul Kazahstanului

FC Astana, adversara lui CFR Cluj în primul tur preliminar al Ligii Campionilor la fotbal, a redevenit lider în campionatul Kazahstanului, detronând-o pe Tobol Kostanai, pe terenul căreia s-a impus vineri cu scorul de 2-0, într-un meci din etapa a 19-a. Golurile au fost înscrise de Runar Mar Sigurjonsson, în minutul 53, şi Marin Tomasov (76). Internaţionalul român Dorin Rotariu a evoluat tot meciul la învingători. Pentru FC Astana au jucat: Nenad Eric - Ante Rukavina, Iuri Logvinenko, Absal Beisebekov, Evgheni Postnikov - Ivan Maevski, Luka Simunovic, Runar Mar Sigurjonsson (Rangelo Janga, 78) - Roman Murtazaev (Iuri Perţuh, 78), Marin Tomasov, Dorin Rotariu. Astana a urcat pe primul loc graţie golaverajului, având 38 de puncte şi un golaveraj 34-17. Tobol are acelaşi număr de puncte şi un golaveraj 26-13. Prima manşă dintre FC Astana şi CFR Cluj va avea loc pe 9 iulie în Kazahstan, iar manşa a doua se va juca la Cluj-Napoca, pe 17 iulie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel