FC Barcelona a umilit-o pe Real Madrid pe Bernabeu

Aubameyang, bătut de hoți în propria casă. Atacantul Barcelonei a fost victima unui jaf violent
Aubameyang, bătut de hoți în propria casă. Atacantul Barcelonei a fost victima unui jaf violent

FC Barcelona a învins-o categoric pe Real Madrid, cu scorul de 4-0 (2-0), duminică seara, chiar pe stadionul Santiago Bernabeu, în derby-ul fotbalului spaniol, desfăşurat în etapa a 29-a din La Liga. 

Alegeri prezidentiale 2024

Barca nu mai câştigase în El Clasico de 1.113 zile, precedentul succes al catalanilor datând din 2 martie 2019, când învingeau la limită, 1-0, printr-un gol înscris de croatul Ivan Rakitic. În cele şase meciuri disputate de atunci, echipa blaugrana a obţinut un singur rezultat de egalitate.

Duminică seara, Barca a câştigat la toate capitolele confruntarea cu Real, marcând de patru ori, prin gabonezul Pierre-Emerick Aubameyang (29, 52), Ronald Araujo (38) şi Ferran Torres (47). Echipa antrenată de Xavi Hernandez a mai ratat şi ocazii mari de gol: Aubameyang (12) a tras din 7 metri dar a respins Courtois, Ferran Torres a şutat din marginea careului, puţin pe lângă poartă (18), acelaşi Aubameyang (35) a trimis un şut, dar belgianul Courtois a fost din nou la post, Ferran Torres a ratat singur cu portarul (46), Aubameyang a irosit o şansă uriaşă din 6 metri, Courtois a respins şutul lui Ferran Torres (64), Dembele a trimis pe lângă poartă din mijlocul careului (73), Courtois a fost la post la voleu lui Depay (78).

Vezi și: Lovitură pentru Real Madrid înaintea derby-ului cu FC Barcelona. Benzema ratează „El Clasico”

Real a arătat ca o echipă în degringoladă, mai ales în apărare, singurele ocazii notabile fiind create de Valverde (7), Rodrygo (61) şi Alaba (79), însă de fiecare dată portarul ter Stegen s-a remarcat.

În faţa a 60.017 spectatori au evoluat echipele: Real Madrid: Thibaut Courtois - Daniel Carvajal (Mariano Diaz, 46), Eder Militao, David Alaba, Nacho Fernandez (Lucas Vazquez, 64) - Luka Modric, Casemiro, Toni Kroos (Eduardo Camavinga, 46) - Federico Valverde, Vinicius Junior - Rodrygo (Marco Asensio, 64). Antrenor: Carlo Ancelotti.

FC Barcelona: Marc-Andre ter Stegen - Ronald Araujo, Gerard Pique, Eric Garcia, Jordi Alba (Dani Alves, 86) - Frenkie de Jong (Gavi, 71), Sergio Busquets, Pedri (Nico Gonzalez, 86) - Ousmane Dembele (Adama Traore, 80), Pierre-Emerick Aubameyang (Memphis Depay, 71), Ferran Torres. Antrenor: Xavi Hernandez. Arbitru: Juan Martinez Munuera (Agerpres).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel