FC Botoşani a învins cu 1-0 vicecampioana Ucrainei, Dinamo Kiev

Echipa de fotbal FC Botoşani a învins, joi, cu scorul de 1-0 (1-0) vicecampioana Ucrainei, Dinamo Kiev, într-o partidă amicală disputată în cadrul stagiului de pregătire din Austria, informează gruparea moldoveană pe contul oficial de Facebook. Unicul gol al întâlnirii a fost marcat în minutul 42 de noul jucător al formaţiei din Botoşani, macedoneanul Stefan Ashkovski (27 de ani), fundaş stânga care a evoluat în sezonul precedent în Bulgaria, la Slavia Sofia. Antrenorul Marius Croitoru a folosit în acest meci următorul unsprezece: Pap - Patache, Miron, Chindriş, Holzmann - Papa, Rodriguez - Golofca, Ongenda, Ashkovski - Ofosu. Dinamo Kiev este o adversară tradiţională pentru FC Botoşani în stagiul de pregătire pe care îl efectuează anual în Austria. Cele două echipe s-au mai întâlnit în 2017, când au încheiat la egalitate, scor 1-1, şi în 2018, când s-a impus formaţia ucraineană cu 1-0. Lotul grupării botoşănene se întoarce, vineri, din turneul de pregătire din Austria, primul meci oficial în noul sezon fiind programat la 13 iulie, în deplasare, cu Astra Giurgiu, în prima etapă a Ligii I.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel