Clubul de fotbal FC U Craiova a anunţat, marţi seara, că nu a putut ajunge la o nouă înţelegere cu antrenorul italian Nicolo Napoli.
Publicitate
'Conducerea clubului urmează să se orienteze în următoarele zile spre un nou antrenor pentru preluarea funcţiei vacante', a precizat clubul, pe Facebook.
Napoli preluase echipa din Bănie în data de 11 ianuarie, semnând un contract până la finalul sezonului, cu posibilitatea de a-şi prelungi înţelegerea cu încă un an. Aceasta a fost al optulea mandat al lui Napoli la FC U Craiova.
Italianul o pregătise anterior pe Politehnica Iaşi, cu care nu a reuşit să evite retrogradarea la finalul sezonului 2020-2021. Napoli a încheiat sezonul pe locul patru în play-out (10 la general), după ce preluase echipa când se afla pe poziţia a 14-a după 21 de etape.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News