FC Viitorul a învins, vineri, cu scorul de 3-0, pe Chindia Târgoviște, în etapa 15 din Liga 1.
George Ganea a deschis scorul, în minutul 7, după ce de Nooijer a centrat mingea în careu, Ganea trimițând balonul în poarta apărată de Aioani. Al doilea gol al partidei a fost înscris, în minutul 27, după ce mingea a ajuns la Boboc, din pasa lui Matei. Boboc a șutat de la distanță, învingându-l pe Aioani. Louis Munteanu a marcat, pentru 3-0, în minutul 90+3, cu un șut superb de la marginea careului.
Echipele utilizate:
FC Viitorul: Căbuz – Boboc, Țîru, Mladen, de Nooijer – Ciobanu, Achim, Houri (Dulca 84)– Iancu Cristian, Matei (Munteanu 56), Ganea (Filip 73)
Chindia Târgoviște: Aioani – Martac, Neciu (Cherchez 73), Bic, Benga – Neguț (Dumiter 80), Pițian, Rață (Ivancic 34), Florea – Yameogo, Mihai
În urma victoriei înregistrate în fața Chindiei, FC Viitorul a devenit liderul Ligii 1, cu 28 de puncte. Chindia se poziționează pe locul 11, cu 16 puncte.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News