FCSB a câștigat Supercupa României, la scor de neprezentare

FOTO: Agerpres
FOTO: Agerpres

FCSB, campioana en-titre, a obținut o nouă Supercupă a României, după ce s-a impus în fața formației Corvinul Hunedoara.

FCSB a câștigat Supercupa României la fotbal, după ce s-a impus în fața formației Corvinul Hunedoara, cu scorul de 3-0 (1-0), joi seară, pe Stadionul Steaua din București.

Golurile victoriei pentru echipa FCSB, campioana en-titre, au fost marcate de David Miculescu (21), Marius Ștefănescu (52) și Luis Phelipe (80).

Astfel, cu acest succes, FCSB și-a trecut în palmares al șaselea trofeual Supercupei, după cele din 1994, 1995, 1998, 2001, 2006 și 2013.

Corvinul, echipă de ligă secundă care a câștigat Cupa României în sezonul 2023-2024, învingând formația Oțelul Galați, a început curajos și a avut două ocazii de gol în primele zece minute, prin Roger (3), cu un șut la colțul scurt respins de Vlad, și prin Neacșa (10), care a tras peste poartă de la distanță.

Meciul a fost precedat de un minut de reculegere în memoria reputatului tehnician Ion V. Ionescu.

Pentru cele două formații vor urma meciurile din cupele europene, ambele în deplasare, săptămâna viitoare, FCSB cu sanmarinezii de la Virtus AC, iar Corvinul cu maghiarii de la Paksi FC.

Au evoluat echipele

FCSB: 99. Andrei Vlad - 20. Nana Antwi, 5. Joyskim Dawa, 21. Vlad Chiricheș (căpitan; 30. Siyabonga Ngezana, 74), 33. Risto Radunovic - 16. Mihai Lixandru (18. Malcom Edjouma, 46), 42. Baba Alhassan - 15. Marius Ștefănescu, 25. Alexandru Băluță (70. Luis Phelipe, 62), 17. Eduard Radaslavescu (29. Alexandru Musi, 46) - 11. David Miculescu (19. Daniel Popa, 46). Antrenor: Elias Charalambous.

Rezerve neutilizate: 1. Mihai Udrea - 2. Valentin Crețu, 3. Ionuț Panțîru, 6. Darius Haruț, 12. David Kiki, 22. Mihai Toma, 98. David Popa.

Corvinul: 12. Ștefan Lefter - 13. Flavius Iacob, 6. Viorel Lică, 30. Antoniu Manolache, 98. Mihai Velisar - 97. Denis Hrezdac (27. Lucas Câmpan, 83), 31. Desley Ubbink (8. Antonio Bradu, 19; 20. Alexandru Gîrbiță, 65) - 19. Nicolae Pîrvulescu, 10. Alexandru Neacșa (căpitan; 7. Marius Lupu, 65), 11. Roger Junio - 9. Sergiu Buș (23. Ion Cărăruș, 83). Antrenor: Florin Maxim.

Rezerve neutilizate: 22. Cristian Blaga - 3. Dorin Pop, 14. Andrei Hergheligiu, 33. Marius Chindriș.

Arbitru: Florin Andrei (Târgu Mureș); arbitri asistenți: Andrei Constantinescu (București), Stelian Slabu (Brașov); al patrulea oficial: Ionuț Coza (Cernica)

Arbitru video: Cătălin Popa (Pitești); arbitru asistent video: Sorin Costreie (Voluntari)

Observator arbitri: Marcel Savaniu (Satu Mare)
Cartonașe galbene: Manolache (46), Dawa (61), Lică (78), Pîrvulescu (85), conform Agerpres.

Citește și: Stadionul Municipal Sibiu, reomologat de LPF și în curs de omologare UEFA

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel