FCSB este noua campioană a României la fotbal. Vă prezentăm imagini de la ceremonie și mesajul transmis de Gigi Becali.
FCSB a devenit campioană la fotbal după nouă ani de pauză. Gigi Becali a fost prezent la stadion după aproximativ trei ani în care nu a mai călcat în tribune.
Iată imagini de la ceremonie:
"Să mă laud eu, nu vreau, pentru că nu e meritul meu. Eu nu am mai fost la echipa asta de doi-trei ani. Nu mă mândresc, pentru că nu am avut eu o contribuţie. Familia m-a determinat să vin la meci şi am luat şi călugării cu mine, pentru că m-au ajutat. Atmosfera a fost extraordinară, scorul nu este nicio problemă, dar o echipă care nu mai are motivaţie... Nu e niciun fel de problemă, singura chestie pentru care voiam să câştig era ca să îl ajutăm pe Hagi (Farul, n. red.). Problema e ce faci mai departe? Eu nu vreau sa iau campionatul să fiu campion, eu vreau să jucăm în Liga Campionilor. Şi o să întăresc echipa, o să iau şase-şapte jucători. Vor veni doi-trei atacanţi, nu ştiu cine acum. Coman va fi în preliminarii (...)
E adevărat că eu nu accept să dau banii şi să vină un antrenor care ia banii şi când mănâncă bătaie şi când câştigă. Atunci lasă că eu comand şi nu răspunzi tu. Şi dacă sunt pe locul cinci răspund eu, pe banii mei. Gâlcă a plecat nu pentru că a vrut el, ci pentru că am făcut echipa împreună, eu făceam schimbările din puşcărie, şi apoi nu l-am văzut pe Rusescu pe teren. Ăsta a fost sfârşitul lui. Adevărul trebuie să fie adevăr", a spus Gigi Becali la Digi Sport.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu