FCSB - CFR Cluj se va juca la Buzău. Mihai Stoica a anunțat decizia finală

Facebook FCSB
Facebook FCSB

Mihai Stoica, managerul general al FCSB-ului, a anunțat că meciul cu CFR Cluj, din ultima etapă a Ligii 1, se va juca la Buzău.

Publicitate

FCSB a încercat să închirieze arena din Ghencea, pe care evoluează CSA Steaua, pentru meciul din ultima rundă, dar Clubul Sportiv al Armatei a refuzat.

Mihai Stoica a transmis un mesaj și pentru cei care au luat această decizie, cu o posibilă referire și la ministrul Vasile Dîncu, că vor avea de pierdut la alegeri.

”Eforturile tuturor celor care ne-au alungat din nou, probabil zâmbind, din București au fost încununate de succes. Prin urmare, meciul în care sperăm să jucăm pentru titlu se va disputa la Buzău, acolo unde mereu am fost primiți cu brațele deschise.

Ce nu înțeleg factorii ăștia de decizie este faptul că românii empatizează enorm cu cei nedreptățiți. Ei vor pierde la alegeri, noi vom câștiga suporteri.

P.S. Până atunci trebuie să căștigăm sâmbătă la despărțirea temporară de stadionul unde 55.000 locuri ar fi fost insuficiente pentru steliști. În anumite condiții”, a scris Mihai Stoica, pe pagina sa de Facebook.

FCSB - CFR Cluj poate fi meciul decisiv pentru stabilirea campioanei din acest an

Până la meciul direct care se va desfășura pe stadionul din Buzău, FCSB și CFR Cluj mai au de jucat partide cu FC Voluntari, sâmbătă, de la ora 21:00, pe Arena Națională, respectiv cu CS Universitatea Craiova, duminică, de la 21:30.

Înaintea penultimei etape, FCSB și CFR Cluj sunt despărțite de doar două puncte. Prin urmare, dacă FC Voluntari nu va produce surpriza cu FCSB, meciul de la Buzău se va disputa cu ”titlul pe masă”.

Citește și - Becali știe cum poate câștiga FCSB titlul: Doar El a făcut... cine mai credea?

CFR Cluj mai are un avans de doar două puncte față de FCSB în fruntea clasamentului Ligii 1, dar ultima etapă din play-off programează duelul direct. Gigi Becali, finanțatorul FCSB-ului, crede că echipa pregătită de către Dan Petrescu va mai pierde puncte până în ultima etapă. 

"Cum vrea Domnul, până acum doar El a făcut... cine mai credea? Spuneam că nu mai avem nicio șansă, doar o minune. Așa ceva, de la opt puncte să ajungi la două puncte, îți dai seama? Acum e posibil orice. Poate Viitorul (n.red. Farul) să-i bată pe cei de la CFR? Poate! Și după aia să-i mai bată și Craiova și la revedere! Nu mai jucăm (n.red. meciul cu CFR cu titlul pe masă)", a declarat Gigi Becali, la emisiunea Liga Digi Sport. Vezi știrea aici!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel