FCSB l-a transferat pe Aristeidis Soiledis, de la FC Botoşani

Gruparea de fotbal FCSB a anunţat, vineri, site-ul său oficial, că a ajuns la un acord cu FC Botoşani pentru transferul fundaşului grec Aristeidis Soiledis, care a semnat un contract valabil un sezon.

Soiledis, în vârstă de 28 de ani, va purta tricoul cu numărul 18.

"Sunt foarte fericit pentru că am semnat cu cel mai mare club din România şi vreau să răsplătesc încrederea primită. Vreau să arăt conducerii că a făcut alegerea potrivită şi merit să fiu aici. Este un pas foarte important în cariera mea şi cu siguranţă o rampă de lansare spre echipa naţională a Greciei", a declarat Soiledis pentru site-ul citat.

Aristeidis Soiledis s-a născut la 8 februarie 1991, în Thiva (Grecia), şi a început fotbalul la AO Thiva. Între 2009 şi 2011 s-a aflat în proprietatea clubului Olympiacos FC, care l-a trimis, sub formă de împrumut, la OFI Creta şi APO Levadiakos, pentru ca, în vara lui 2011, să semneze cu Doxa Dramas, unde a jucat doi ani. 

Jucătorul a mai evoluat pentru echipele Niki Volou, AEK Atena, Omonia Nicosia şi AOK Kerkyra, pentru ca, în vara lui 2018, să ajungă la FC Botoşani, club pentru care a jucat în 24 de partide. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel