FCSB - Mlada Boleslav | Vergil Andronache: Am îndeplinit jumătate de obiectiv

Vergil Andronache este optimist, chiar dacă FCSB a jucat destul de slab în partida tur cu Mlada Bolesclav, în Europa League.

Antrenorul interimar al FCSB, Vergil Andronache, a declarat joi seara, la finalul meciului cu Mlada Boleslav, din prima manşă a turului trei preliminar al Europa League la fotbal, că echipa sa şi-a îndeplinit jumătate din obiectivul propus, acela de a nu primi gol pe teren propriu.

'Noi de fiecare dată tratăm adversarul cu respect, ştiam că va fi un meci dificil. Consider că este o echipă foarte bine organizată şi disciplinată, de aceea ne-am propus să nu primim gol acasă. Prima repriză a fost una mai puţin spectaculoasă, fără faze de poartă, ambele echipe erau preocupate să nu primească gol, asta s-a văzut. Repriza a doua am dominat-o în întregime, ne-am creat ocazii de gol, au avut şi ei o ocazie mare de gol şi aşa s-a scris istoria meciului. Din păcate pentru noi s-a terminat 0-0. Noi suntem mulţumiţi că am îndeplinit 50% din ceea ce ne-am propus, adică să nu primim gol, ne pare rău că nu am reuşit să dăm gol. Eu cred că suntem pe un drum ascendent, îmi pare foarte bine că echipa a păstrat cel puţin aceeaşi atitudine. Consider că meciul retur va fi unul la fel de echilibrat, sperăm şi mergem cu mare încredere să ne calificăm, chiar dacă plecăm de fiecare dată de la premisa că respectăm adversarul şi spunem că şansele sunt de 50%-50%. Noi avem un avantaj, dacă primim un gol şi dăm unul, ne putem califica', a declarat Andronache.

Fără un vârf autentic

Tehnicianul a afirmat că în partida cu Mlada Boleslav, echipei sale i-a lipsit un vârf autentic: 'Am fost foarte preocupaţi să nu primim gol. Nu este uşor, pentru că veneam după trei înfrângeri. Echipa avea nevoie de un echilibru, avea nevoie să ştie că are un antrenor alături. După pauză am simţit că se poate mai mult, ne-am dorit foarte mult victoria, dar din păcate nu am avut şansă. Am avut consistenţă şi cred eu că deocamdată suferim la relaţiile de joc. Au apărut nişte jucători noi, sunt foarte buni fotbalişti, dar lucrul acesta necesită timp. În momentul în care vom avea aceste relaţii de joc eu cred că echipa va arăta foarte bine. Ne-a lipsit omul de gol, ne-am creat ocazii, ca şi la meciul cu Astra, dacă aveam un om de careu putea să dea goluri.

FCSB şi FK Mlada Boleslavau terminat la egalitate, 0-0, joi seara, în prima manşă din turul al treilea preliminar al Europa League la fotbal, pe Stadion Marin Anastasovici din Giurgiu. Manşa secundă va avea loc pe 15 august, în Cehia, iar câştigătoarea va juca în play-off probabil cu echipa portugheză Vitoria Guimaraes, care a dispus în deplasare cu 3-0 de letonii Ventspils FK. FCSB a ajuns la patru meciuri consecutive fără victorie, după eşecuri cu FC Botoşani (0-2), Alaşkert (2-3), ambele acasă, respectiv cu Astra Giurgiu (1-2).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel